Sportiva din Constanța va juca în runda următoare cu învingătoarea din partida Carla Suarez Navarro (Spania), locul 10 WTA – Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 5 WTA.
Tweets by @WTA
/////////////////////////////////////
WTA STUTTGART – sferturi de finală
SIMONA HALEP – SARA ERRANI 6-4, 6-4
GAME 20 – Break și victorie pentru Simona Halep!!! 6-4.
GAME 19 – Errani reușește break-ul, deși Simona a avut o minge de meci. 5-4.
GAME 18 – Break, Halep! ”Tăvălugul” din Carpați este de neoprit!!! 5-3.
GAME 17 – Halep duce scorul la 4-3.
GAME 16 – Simona reușește și ea break-ul. Numele jucătoarei noastre este scandat din nou de fani. În setul doi, scorul este egal, 3-3.
GAME 15 – Break, Errani. 2-3.
GAME 14 – Errani își câștigă serviciul, pentru prima oară în acest meci. 2-2.
GAME 13 – În sfârșit, Simona se impune pe propriul serviciu. Au fost 11 break-uri consecutive! 2-1.
GAME 12 – Campioana noastră răspunde pe măsură. 1-1.
GAME 11 – Errani începe setul doi cu break. 0-1.
SETUL 2
GAME 10 – Susținută puternic din tribune, Halep reușește încă un break și câștigă primul set cu 6-4.
GAME 9 – Un nou break! Sara Errani depășete momentul greu și câștigă game-ul la zero. 5-4.
GAME 8 – Break, Simona Halep. Campioana noastră va servi pentru câștigarea primului set. În sală se strigă ”Simona, Simona!!!”. 5-3.
GAME 7 – Sara Errani câștigă din nou pe serviciul româncei. 4-3.
GAME 6 – Încă un break la zero pentru Simona. Errani nu a reușit să câștige pe propiul serviciu, până acum. 4-2.
GAME 5 – Break, Errani. Acesta a fost cel mai lung game de până acum. 3-2.
GAME 4 – Încă un break pentru Simona Halep. Jucătoarea din Constanța a câștigat game-ul la zero. 3-1.
GAME 3 – Break pentru jucătoarea din Italia. Halep pierde serviciul la zero. 2-1.
GAME 2 – Break, Halep: 2-0.
GAME 1 – A început meciul, cu Simona Halep la serviciu. 1-0 pentru campioana noastră.
/////////////////////////////////////
ACTUALIZARE 14.30: Jesper Andreasen, danezul care a făcut o serie de postări pe site-urile de socializare, în care a amenințat-o cu moartea pe Simona Halep doar din cauză că apăruse o știre despre faptul că se mărită, a dialogat cu reporterii Gazetei Sporturilor. Nordicul e monitorizat și pretinde că acum el e victima: „Am primit zeci de ameninţări, poliţia daneză e în alertă. Am exagerat şi îmi pare rău, aşa e cînd dragostea se transformă în ură”. Afirmaţiile şi tonul răspunsurilor par a aparţine unui om dezechilibrat, susține reporterul care a realizat interviul.
În continuare, declarațiile danezului. AICI, interviul integral al sonatului.
”Reacţiile mele au fost exagerate. Şi mi-am cerut scuze pentru asta. Să ştiţi, Simona Halep nu m-a criticat niciodată! Are o inimă bună. N-am vrut să o omor niciodată!”.
”Am 52 de ameninţări cu moartea, Poliţia ştie deja pe cazul meu. Vor să mă omoare! Nivelul de securitate e la gradul 5. Am primit ameninţări că voi fi tăiat, ars, ameninţări de tip ISIS. Vă spun, vorbiţi cu mine acum, s-ar putea să fiu mort mai târziu. Sunt fără apărare, n-am atacat-o niciodată pe Simona Halep, n-am atins-o. Niciodată n-am vrut-o moartă, a fost o frustrare pentru tot ajutorul meu”, a declarat danezul, referindu-se, probabil, la fanii Simonei, care reacționaseră la mesajele lui xenofobe și homofobe!;
”Am fost primul care i-a zis că va fi numărul 1 mondial, am motivat-o să se antreneze din greu, să îşi schimbe antrenorul. Acum, Simona mă inspiră să joc din nou. Și eu joc, mă regăsesc în stilul eu. Am un serviciu puternic, servesc cu 200 km/h! Am fost antrenor în Bagsværd, Danemarca”.
De la ce a plecat povestea, AICI.
Reacția Nadiei Comăneci, AICI.
–––––––
Simona Halep (23 de ani, 3 WTA) va juca azi, în ”sferturi”, la turneul de categorie Premier, de la Stuttgart, Germania, de la ora 15.00 (DigiSport3), cu italianca Sara Errani (15 WTA).
Rusoaica Maria Sharapova, principala favorită a turneului de la Stuttgart, a cedat ieri seară, astfel că Simona Halep, cap de serie numărul 2, are cele mai mari șanse la trofeu. Maria a pierdut în fața nemțoaicei Angelique Kerber, scor 6-2, 5-7, 1-6.
Tot ieri, cehoaica Petra Kvitova, locul 4 WTA și cap de serie numărul 3, a fost eliminată în turul secund al turneului de categorie Premier de la Stuttgart. Cehoaica se afla pe partea superioară de tablou, alături de rusoaica Maria Sharapova, și se putea întâlni cu Simona Halep doar în finală turneului din Germania. Dintre favorite, a mai ieșit Sabine Lisicki (Germania).
Între Halep și Sharapova există o rivalitate dură. În clasamentul WTA, rusoaica se află pe locul doi cu 7.890 puncte, iar Simona Halep ocupă poziţia a treia, cu 7.571 de puncte. Mai mult, cele două sportive sunt imaginea ”Porsche”, sponsorul de la Stuttgart.
Odată cu eliminarea Mariei, Simona a devenit principala favorită la câștigarea turneului de la Stuttgart. Românca ar putea reveni după 6 luni și jumătate pe poziția secundă, în ierarhia mondială. Halep a mai ocupat locul 2 în clasamentul WTA în intervalul 11 august-7 octombrie 2014. ”Sunt mândră să aud asta! Nu simt presiune”, a declarat, pentru WTA, Simona Halep.
Simona Halep va juca astăzi, de la ora 15:00, în ”sferturile” concursului din Germania, cu italianca Sara Errani (foto jos, 27 de ani), locul 15 WTA. Meciul va fi transmis în direct de DigiSport 3 și LIVE TEXT de SportNews.ro.