Simona Halep se antrenează să devină mămică! A fost la botezul nepoatei Tania. Micuța este fiica fratelui ei, Nicolae, și el fost jucător de tenis.

Petrecerea as-a ținut într-un restaurant din Constanța natală. Simona a venit îmbrăcată într-o rochie albastră și a dansat toată seara, potrivit martorilor oculari. Conform tradiției, fiul familiei de aromâni își botează prima fată și primul băiat cu prenumele părinților. Pe mama Simonei o cheamă Stania, iar pe tată – Stere.

Simona Halep se antrenează să devină mămică! Legământul pe viață pe care-l are cu Nicolae

Simona Halep (25 de ani și locul 4 WTA) absentează de la turneul WTA de la Doha, semn că botezul a fost primordial. Gesturile afectuoase arătate la botez arată că Simona se gândește tot mai serios să devină mamă. De altfel, se zvonește că ”Simo” are o relație cu Costa Sponte, fiul lui Teia Sponte, legătură confirmată de bunica sportivei, cu ocazia unui reportaj făcut de ”Libertatea”, astă-vară, la casa părintească a campioanei.

Nicolae Halep este fratele alături de care Simona a crescut și cu care are un pariu pe viață. Cei doi au stabilit că acela care nu va face performanță în tenis îi va duce celuilalt geanta, când vine din cantonamente sau de la turnee. Zis și făcut. Nicolae Halep poate fi văzut deseori la aeroportul Otopeni cărându-i geanta Simonei, așa cum lesne se poate sesiza din imaginea de mai jos.

Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu
Recomandări
Bogdan Șchiop, lider sindical în administrația publică: „În acelaşi timp în care anunţă concedieri, se înfiinţează instituţii noi, agenţii noi, pur politice” | Interviu

Simona Halep se antrenează să devină mămică! A fost la botezul nepoatei Tania

În contul unui pariu pierdut, Nicolae îl cară bagajele surorii sale mai mici, de fiecare dată când se întoarce de la un turneu

Simona Halep, care susține că a crescut fără păpuși, preferând fotbalul și tenisul, a recunoscut în dese rânduri că dorește să devină mămică, dar asta spre finalul carierei.

Momentan, Simona este accidentată și a absentat la meciul României de Fed Cup cu Belgia, anunțând însă că va juca împotriva Marii Britanii chiar și într-un picior.
Simona Halep se antrenează să devină mămică! A fost la botezul nepoatei Tania

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI