Confruntarea, programată pe arena „Margaret Court”, va fi a cincea a zilei, astfel că startul este preconizat în jurul orei 7:00, ora României.

Partida era programată pentru joi, 4 februarie, dar toate meciurile de joi de la turneele din Australia au fost anulate, după apariția unui caz de coronavirus în hotelul în care sunt cazați jucătorii prezenți pentru Australian Open, primul Mare Șlem al anului.

Pentru ca partidele să se termine mai repede, scrie Gazeta Sporturilor, organizatorii au decis să schimbe modul de desfășurare. Astfel, dacă după două seturi scorul va fi egal, nu se va mai juca încă un set. Partida se va decide la supertiebreak, urmând ca prima jucătoare care acumulează 10 puncte să câștige meciul, asemenea duelurilor de dublu.

Ce se întâmplă cu Australian Open

Daniel Andrews, premierul statului Victoria, a anunțat miercuri că turneul Australian Open se va desfășura la datele stabilite, chiar dacă un angajat al hotelului Grant Hyatt din Melbourne a fost testat pozitiv la COVID-19.

„Este doar un caz, lumea nu trebuie să se panicheze. Am dovedit în trecut că știm cum să rezolvăm astfel de situații”, a spus oficialul, adăugând că Australian Open nu este în pericol.

Primul turneu de Mare Șlem al anului este programat între 8 și 21 februarie.

Organizatorii au decis anularea partidelor de joi din turneele, 6 la număr, găzduite de capitala statului Victoria, la Melbourne Park. Andrews a precizat că jucătorii pot reveni la meciuri după un test negativ la coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News