Alte sporturi Acasa | Sport | Alte sporturi

Simona Halep e în turul III la Australian Open! Victorie chinuită cu Sofia Kenin. Adversar greu în următorul meci | VIDEO

Actualizat pe 17 ian. 2019, 19:00
Comentează

Calificare cu emoții pentru Simona Halep în turul III la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Românca a obținuit o victoriei chinuită împotriva americancei Sofia Kenin (20 ani, 37 WTA), în trei seturi, după ce și-a adjudecat primul act și a condus 3-0 la game-uri în setul secund.

Halep (27 ani) a câştigat după două ore şi 31 de minute un meci de mare luptă, reuşind o revenire spectaculoasă de la 2-4 în setul decisiv.

SIMONA HALEP (1) – Sofia Kenin 6-3, 6-7 (5), 6-4

România respiră greu la această ediție de la Australian Open, unde o mai are doar pe Simona Halep în concurs, la simplu. Liderul WTA a revenit spectaculos de la 2-4 în decisiv, cu Sofia Kenin, după ce a avut set și 3-0 în manșa secundă. Simona n-a controlat tie-break-ul setului secund, iar totul a devenit complicat.

A reușit s-o scoată la cap cu prețul unor crampe, la capătul a două ore și jumătate de joc intens, iar duelul din turul următor se anunță și mai greu, cu Venus Williams, dublu finalistă la Australian Open, în 2003 și în 2017. Venus o conduce pe Simona cu 3-2 la general, dar românca are ultimele succese, în 2015 și în 2018. Sportiva din SUA s-a impus într-o perioadă în care Halep, finalista din 2018 de la Melbourne, nu ”explodase”, în 2012 (de două ori) și în 2013.

Halep a avut 9-1 la aşi, românca a comis o dublă greşeală, iar americanca două, la primul serviciul Simona a avut un procentaj mai bun la puncte, 75% faţă de 58%, iar la serviciul al doilea au avut ambele 55%. Kenin a stat mai bine la mingile de break, transformând 2/4 (50%), faţă de Halep, care a fructificat doar 5/14 (36%).

Impresionant este faptul că Halep a câştigat toate cele 10 mingi jucate la fileu. Românca a avut 33 de winners, faţă de 32 Kenin, americanca greşind mai mult, 35-47 la erori neforţate.

Halep, finalistă anul trecut la Melbourne, şi-a asigurat un cec de 155.000 de dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

LIVETEXT

Game 32 – Halep închide meciul: 6-4.

Game 31 – De unde era pe val, Kenin s-a prăbușit. Simona va servi pentru victorie și pentru un duel cu Venus Williams: 5-4.

Game 30 – Halep dă semne de accidentare, pare că are crampe: 4-4.

Game 29 – Halep face re-break: 3-4.

Game 28 – Kenin a avut trei mingi de break și a transformat-o pe ultima. Halep a avut set și 3-0, fiind de două ori la două mingi de victorie, în manșa secundă. Partida s-a întors: 2-4.

Venus Williams s-a impus cu 6-3, 4-6, 6-0 cu franțuzoaica Alize Cornet. Se va duela cu Halep sau cu Kenin.

Game 27 – Cumva, Kenin iese din nou din încercuire. Halep joacă periculos acest final de meci: 2-3.

Game 26 – Halep egalează, dar oboseala se instalează: 2-2.

Game 25 – Halep nu-i mai poate face break adversarei. Orice pas greșit se decontează, din acest moment al jocului: 1-2.

Game 24 – Halep răspunde bine cu propriul serviciu, dar Kenin se agață cu disperare de orice minge: 1-1.

Game 23 – Kenin a servit prima. Halep n-a convertit pe tabelă mingile de break (3), iar sportiva din SUA conduce pentru prima dată în meci. A fost un game cu 7 egalități: 0-1.

Simona Halep a luat pauză de vestiar.

Tiebreak: 1-0, 1-1, 1-2, 2-2, 2-3, 3-3, 4-3, 4-4, 5-4, 5-5, 5-6, 5-7

Game 21 – Kenin duce setul în prelungiri, după egalitate: 6-6.

Game 20 – Halep apasă pe accelerație: 6-5.

Game 19 – Kenin nu tremură la serviciu, deși a lovit sub presiune: 5-5.

Game 18 – Simona, la un singur game de turul 3: 5-4.

Câștigătoarea din acest meci se va duela cu învingătoarea partidei V. Williams – Alize Cornet. Sportiva din SUA conduce cu 6-3, 3-3.

Game 17 – Simona nu-și lasă rivala să treacă în față. Game alb. Kenin n-a condus niciodată în meci, deși a început primul set cu serviciul: 4-3.

Game 16 – Kenin confirmă că vine tare din urmă: 3-3.

Game 15 – Kenin se apropie: 3-2.

Game 13 – Kenin își revine din pumni și face un break alb: 3-1.

Game 12 – Românca e patroana jocului. Doar 10 minute s-au scurs: 3-0.

Game 11 – Halep nu stă la discuții și se distanțează cu break: 2-0

Game 10 – Halep a început la fel de autoritară: 1-0.

SETUL 2

Game 9 – Încă un break și după 33 de minute, conduce pe tabelă: 6-3.

Game 8 – Mai proaspătă, Simona este devastatoare la serviciu. Kenin nu are răspuns: 5-3.

Game 7 – Simona nu se întrebuințează prea tare pe serviciul adversarei, conservându-și energia pentru a face propriul serviciu. Au trecut 26 de minute: 4-3.

Game 6 – Sigură pe procedeele sale, Simona joacă mai variat, mai curat și cu mai puține erori decât în alte jocuri. Evoluează la siguranță: 4-2.

Game 5 – Sportiva de 20 de ani servește regulamentar: 3-2.

Game 4 – Simona Halep nu-i dă încă șanse de break rivalei: 3-1.

Game 3 – Sofia își face serviciu după avantaj. Jucătoarea din SUA va trebui să alerge, de acum încolo, după adversară: 2-1.

Game 2 – Ajutată și de un as, liderul WTA confirmă break-ul: 2-0.

Game 1 – Kenin începe la serviciu. Simona a făcut break: 1-0.

Sportivele sunt la încălzire.

ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 8.22. S-a terminat jocul Wawrinka – Raonic 1-3 la seturi. Toate seturile, terminate la tie-break. Urmează meciul Simonei, în 13 minute.

ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 6.20. A început ploaia la Melbourne. Pe ”Rod Laver Arena” se va trage acoperișul. Meciuri întrerupte pe celelalte stadioane.

ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 6.05. 7.30 este ultima oră la care a fost reprogramat meciul româncei. Egalitate perfectă în jocul Wawrinka – Raonic, 1-1 la seturi și 2-2 la game-uri în setul 3.

ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 5.45. Se prelungește meciul Wawrinka – Raonic. Este 1-1 la seturi, după două manșe lungi, decise la tie-break. Astfel, în mod cert, dacă nu va exita accidentarea vreunuia dintre jucători, partida va avea încă două seturi, adică cel puțin o oră de joc. În concluzie, meciul Halep – Kenin nu va putea începe mai devreme de ora 7.00.

ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 5.00. Meciul Simonei Halep a fost decalat pentru ora 6.30. Jocul Halep – Kenin va începe după partida masculină Wawrinka – Raonic, scor 7-6 (4), 1-3. Va fi ultimul meci în sesiunea de zi, de pe Rod Laver Arena.

Partida se va disputa pe arena Rod Laver, în sesiunea de dimineață, care începe la ora locală 11.00 (ora 2.00 în România). Înainte se mai joacă două meciuri. Halep va intra, probabil, după ora 5.00.

Simona Halep este peste Sofia Kenin și în topul celor mai frumoase jucătoare din circuitul WTA | GALERIE FOTO

ACTUALIZARE. Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) a oferit un interviu pentru FIFA.

„Iubesc fotbalul. Tatăl meu nu a făcut performanță, dar a iubit fotbalul. Toată lumea îmi povestește despre cât de talentat era. Am jucat mult când eram copil, pe străzi, alături de fratele meu și de verii mei. Cred că sunt norocoasă că abilitatea mea de a jongla a venit natural. Îmi place să practic mai multe sporturi. Cred că am puțin talent și coordonare pentru fiecare. Nu am făcut nimic special pentru a învăța, doar am jucat mult. Recordul meu la jonglat este în jur de 89. 

Aud tot timpul lucruri despe fotbal, de la tatăl și de la fratele meu, care urmăresc atent fenomenul. Câteodată, reușesc să mă uit și eu la meciuri. Admir fiecare sportiv și susțin sută la sută echipa noastră națională. Sunt o româncă mândră.

Gheorghe Hagi a fost eroul meu. Am fost încântată când l-am întâlnit. Eram foarte mică, știu că Steaua avea meci în Liga Campionilor.
A fost foarte drăguț cu mine, mi-a dat niște sfaturi”, a declarat Halep pentru FIFA.

„A fost o onoare să întâlnesc fotbaliștii din Generația de Aur. Pot spune cu mândrie că sunt prietenă bună cu unii dintre ei, mai ales cu Bogdan Stelea. E un om minunat”

„Știm cu toții că Messi și Ronaldo sunt niște sportivi desăvârșiți, cei mai buni fotbaliști din lume. Îi admir pe amândoi”

Va fi pentru prima oară când Halep şi Kenin sunt adversare.

Cât costă noul echipament folosit de Simona Halep în meciul cu Kaia Kanepi. Cum au arătat celelalte favorite | FOTO

VIDEO | Simona Halep nu se îmbată cu apă rece, după ce a învins-o pe Kaia Kanepi: ”Locul 1 nu…

De remarcat că Sofia Kenin a cucerit două titluri WTA anul acesta, la Hobart (simplu) şi Auckland (dublu).

Sofia Kenin (USA) a cucerit trofeul Angie Cunningham, la Hobart, Tasmania, Australia, 12 ianuarie 2019. EPA-EFE/ROB BLAKERS

Liderul tenisului feminin mondial, Simona Halep, a declarat că a ştiut ce trebuie să joace în faţa estonienei Kaia Kanepi, marţi, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

”Am ştiut ce trebuie să joc împotriva ei, am ştiut că e o adversară puternică. A trebuie să arăt forţă în picioare şi să cred că pot câştiga meciul. A fost bine pentru mine în seara aceasta şi sunt foarte fericită că am ajuns în turul al doilea”, a declarat Halep la interviul acordat pe teren la Melbourne, după victoria cu 6-7 (2), 6-4, 6-2.

Românca, finalistă anul trecut la Melbourne, şi-a luat revanşa în faţa jucătoarei estoniene (33 ani, 71 WTA), cea care a învins-o la US Open, cu 6-2, 6-4, în primul tur.

”Nu mai vreau să îmi aduc aminte acel meci, deoarece a fost unul rău”, a afirmat Halep, care a subliniat că victoria de marţi îi dă multă încredere.

”E de fiecare dată dificil să joci contra ei”, a mai spus campioana de la Roland Garros, care nu mai obţinuse o victorie din luna august, sezonul 2018 încheindu-se prematur pentru ea din cauza unei hernii de disc.

Simona Halep a învins-o pe Kaia Kanepi și s-a calificat în turul 2 la Australian Open.


Citește și: OPINIE/ Blocuri și vile pe ruinele cetății Tomis! Primăria Constanța vrea să transforme cea mai frumoasă zonă de promenadă într-un cartier de nababi

 
 

Urmărește-ne pe Google News