După succesul facil din turul II al turneului de la Wimbledon, 7-5, 6-0 cu chinezoaica Zheng Saisai, Simo va avea în turul trei o adversară tot din acel colț de lume, pe taiwaneza Su-Wei Hsieh.
Simona Halep – Su-Wei Hsieh, în turul III la Wimbledon 2018. Victoria din urmă cu cinci ani
În turul 3, Simona Halep se va întâlni, sâmbătă, cu Su-Wei Hsieh (Taiwan, 32 de ani, 48 WTA), pentru un loc în ”optimi”. Hsieh s-a distrat, azi, cu o jucătoare prietenă cu jocul pe zgură, Lara Arruabarrena (Spania, 26 de ani, 88 WTA). Su-Wei Hsieh s-a impus cu un dublu 6-3, fără să fie pusă în dificultate.
Hsieh, o sportivă ușoară (1,7 metri înălțime și 57,3 kilograme) este, la rându-i, o specialistă a jocului de dublu, fiind pe locul 17 mondial. Prin comparație, Halep are o înălțime de 1,68 metri și cântărește 60 de kilograme, iar la dublu evoluează ocazional. Cele două s-au duelat o singură dată în circuit, pe hardul american, la Mastersul de la Cincinnati 2013. A câștigat românca, scor 6-7 (5), 6-1, 6-2.
În mod normal, Simona, locul 1 în ierarhia WTA, n-are de ce să se teamă în meciul contra jucătoarei de pe poziția 48 în aceeași ierarhie. Su-Wei Hsieh a eliminat-o în turul al doilea pe Lara Arruabarrena, scor 6-3, 6-3.
Cu Cibulkova sau Mertens, în ”optimi”
În ”optimi”, Halep ar putea da peste Cibulkova sau Mertens, care vor avea meci direct în turul III.
CITEȘTE ȘI:
Elevii de 10 la Bacalaureat iau drumul facultăților din străinătate. De la Colegiul „Mihai Viteazul”, la University of Amsterdam și Imperial College London
Busturile soților Tătărescu de la Târgu Jiu, date jos de pe socluri. Motivul, sculptorul a făcut pieptul Arethiei prea generos