ACTUALIZARE ora 14.00. Oficialii Rogers Cup spun că Simona Halep are tot dreptul să fie supărată, dar se apără susţinând că ploaia a dereglat programul turneului. „În cazul unei jucătoare ca Simona Halep, care a câştigăt turneul în 2016, ştim că este una dintre favoritele publicului şi de aceea dorim să o mulţumim cât mai bine. Dar din cauza altor constrângeri, nu am reuşit să o facem azi. Am impresia că suntem un pic cu mâinile legate şi eu îi înţeleg reacţia, pentru că ea este concentrată asupra pregătirii ei, timpului de recuperare şi înţeleg că ar fi dorit ca lucrurile să se desfăşoare diferit. Dar în acelaşi timp nu am pus-o să joace pe terenul ‘Banque Nationale. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem”, a spus Valérie Tétreault, drectorul de comunicare al Federaţiei Canadiene de Tenis, conform presei internaţionale.
Halep a învins-o, vineri noapte, pe Caroline Garcia, scor 7-5, 6-1, calificându-se astfel în semifinala pe care o va disputa, sâmbătă, cu Ashleigh Barty la Rogers Cup.
La conferința de presă care a avut loc după victorie, Simona Halep a vorbit despre programul infernal pe care l-a avut la acest turneu. De asemenea, jucătoarea din România spune că este jucătoarea cu cel mai prost program, punctând că ea crede că organizatorii WTA sunt „puțini supărați” pe ea, potrivit gsp.ro.
„Dacă vă uitați la program, cred că sunt jucătoarea cu cel mai prost program într-o săptămână. Asta se întâmplă la aproape fiecare turneu. Cred că cei de la WTA sunt puțin supărați pe mine. Mereu sunt pusă foarte târziu în program. Sunt foarte supărată din cauza asta. Dacă verificați programul acestui turneu, și al altora, veți vedea ce e corect și ce nu e corect.
Adversara mea are deja 6 ore de când e la hotel și se odihnește. Eu tocmai am terminat meciul și acum sunt la conferință. Voi ajunge din nou foarte târziu la hotel”, a spus Halep.
Numărul 1 WTA care nu s-a plâns niciodată de nimic spune că i-a ajuns ca programul să arate în acest fel: „Nu vorbesc cu alte jucătoare, despre asta. E doar legat de mine. Vorbesc cu cei din echipa mea. Și ei sunt supărați. Nu m-am plâns niciodată de program. Nu mă plâng niciodată de nimic. Dar azi mi-a ajuns”, a mai spus românca la conferința de presă.
FOTO EXCLUSIV/ De la sport intens, la sport extrem e doar un pas …mare. Alina Eremia l-a făcut!