Dubla campioană de Grand Slam a primit cea mai drastică pedeapsă posibilă, o suspendare de 4 ani din tenis și din orice activitate legată de tenis. Suspendarea Simonei Halep expiră în octombrie 2026.

„ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic”, a transmis ITIA, într-un comunicat de presă.

Cum justifică ITIA suspendarea de 4 ani primită de Simona Halep

Simona Halep a fost audiată în iunie la Londra, în fața organizației independente Sports Resolutions, în cazul de dopaj, la aproape un an de când a fost suspendată.

Potrivit ITIA, Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep.

Luni, 11 septembrie, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:

– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open;
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Potrivit ITIA, tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți.

„Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă”, precizează ITIA.

Halep a fost informată pe 7 octombrie 2022 de testul pozitiv la substanța interzisă Roxadustat. Ea a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), iar pe 21 august a ieșit din TOP 1000.

Începând de luni, 11 septembrie, ora 00:01, odată cu actualizarea noului clasament mondial, Simona Halep a fost ștearsă complet din clasament, notează GSP.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (31)

Any0205   •   13.09.2023, 17:24

Trist

N3gry90   •   13.09.2023, 15:43

Destul de mare suspendarea!

laurlaur2180   •   13.09.2023, 08:59

sa speram ca i se va reduce.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI