ACTUALIZARE 13 mai. Simona Halep a anunțat care este obiectivul ei în acest an: ”Pentru mine Roland Garros e cel mai important turneu. Dau totul în fiecare săptămână. Aşa am făcut înainte de Melbourne, am fost şi am câştigat la Shenzhen ambele probe. Nu fac nimic special înaintea turneelor de Grand Slam. Am doar grijă să fiu sănătoasă. Dacă nimic rău nu se întâmplă, tot timpul cred că sunt pregătită. Muncesc în fiecare zi, joc în fiecare zi. Obiectivul din acest sezon este un titlu de Grand Slam”.

ACTUALIZARE 13 mai. Simona Halep s-a antrenat pe zgura de la Roma, supravegheată atent de australianul Darren Cahill.

 

ACTUALIZARE 13 mai. Simona Halep și-a aflat adversara din turul II al turneului WTA de la Roma. Până la primul joc de la Roma, programat, probabil, miercuri, liderul WTA se va antrena în capitala Italiei.

Organizatorii turneului Internazionali BNL dItalia au anunțat programul de mâine. Dacă pe terenurile cu zgură au loc partide din calificări, vedetele circutului, care au locul asigurat pe tabloul principal, vor avea alte preocupări.

La cea de-a 75-a ediție a Openului Italiei, Simona Halep, liderul WTA, va păși prima în sala de conferințe, la ora locală 12.00, un ceas mai târziu la București. Apoi, o oră mai apoi, este programat să vorbească croatul Marin Cilic, după care, de la 13.30, Garbine Muguruza (Spania). De la ora 14.00, Jelena Ostapenko, deținătoarea titlului la Roland Garros, și Venus Williams, câștigătoare la Roma în 1999.

La ora 14.30, tot ora locală, la microfon vine argentinianul Juan Martin Del Potro, pentru ca o jumătate de oră mai apoi, la Media Center să-și facă apariția Elina Svitolina, campioana en-titre, urmată de bulgarul Grigor Dimitrov, la ora 15.30. Sesiunea de interviuri va fi încheiată de britanica Johanna Konta.

Cei mai mici vor avea momentul lor de aur, în Kids Village, cu prilejul Kids Day. Micuții vor schimba mingi cu Muguruza, Cilic, Djokovic, Del Potro și cu Svitolina.

În decursul zilei de sâmbătă, la amiază, Marius Copil a fost eliminat în calificări, la Roma.

 
 

Urmărește-ne pe Google News