Potrivit directorului turneului, David Trunda, sportivele trebuie să stea în carantină 24 de ore după sosirea la Praga, timp în care vor primi mâncarea sub formă de pachete ambalate.

La sosirea pe aeroportul din Praga, Simona Halep a transmis un mesaj video fanilor: ”Bună, tuturor! Sunt fericită să fiu la Praga. Hai să ne bucurăm”.

Ulterior, jucătoarele pot lua masa într-unul din cele trei restaurante puse la dispoziție de organizatori. Mesele sunt prevăzute doar cu două locuri și așezate la cel puțin doi metri între ele.

“Mâncarea este întotdeauna pregătită și ambalată pentru a evita contactul inutil”, a explicat directorul turneului, David Trunda, citat de site-ului competiției.

Alte măsuri anunțate de organizatori:

  • Participanții la turneu vor fi cazați într-un hotel cu opt etaje. Pentru jucătore a fost rezervat un etaj. Oficialii WTA, personalul medical, fizioterapeuții și șoferii stau fiecare la câte un etaj
  • Sportivele trebuie să conducă singure mașina de la hotel la teren, cu maximum o persoană lângă ele
  • Măsurarea temperaturi atât la intrare, cât și la ieșirea din baza sportivă
  • Frigidere de pe teren vor fi înlocuite și curățate
  • Prosoapele vor fi agățate de cârlige amplasate în colțurile terenurilor
  • Sportivele nu au voie să ofere prosoapele fanilor la finalul partidelor

Simona Halep s-a înscris și în proba de dublu. Ea va face pereche cu cehoaica Barbora Strycova.

Halep ar fi vrut să revină pe teren la Palermo, dar s-a retras din cauza temerilor sale referitoare la călătoriile aeriene internaționale din acel moment.

Ce a declarat Halep la plecare

„Sunt puţin stresată, dar cred că o să fie bine. Nu am jucat încă fără spectatori. O să văd săptămâna aceasta şi sper să nu fie atât de ciudat. Am stat acasă, m-am odihnit, aveam mare nevoie de o pauză totală, pentru că au fost ani de zile în care am jucat săptămână de săptămână. A fost bine, am luat pozitivul, am stat cu familia şi prietenii şi m-am reîncărcat. Am făcut testul, am primit rezultatul ieri, negativ bineînţeles. Astăzi, când o să ajung acolo, o să mai fac un test şi cât aşteptăm rezultatul stăm în cameră. Pot apărea oriunde cazuri, aşa că nu vreau să mă gândesc la negativ. Vreau să văd partea bună, faptul că putem să jucăm un turneu. La Palermo  a fost o decizie de moment, am crezut că este mai bine să nu merg. Nu eram poate pregătită mental. Acum sunt mai bine şi sunt 100% convinsă că trebuie să joc. Am stat vreo două luni fără tenis şi a fost dificil, dar cum am mai spus, a fost şi bine, pentru că aveam nevoie de o pauză totală”, a declarat Simona Halep.

 
 

Urmărește-ne pe Google News