Astfel, semifinala Serena Williams – Simona Halep va fi ultima a nopții de vineri și va începe după ora 05.00, ora României (în direct la Dolce Sport 1). De la ora 3.00 începe jocul Jelena Jankovici – Sabina Lisicki, în direct pe Dolce Sport 2.

–––––––

Jana Novotna, câştigătoare a turneului de la Wimbledon în 1997, a declarat că Simona Halep nu va deveni o jucătoare de care lumea să-şi amintească în viitor, adăugând că, deşi are calităţi, sportiva română nu este în categoria din care fac parte Serena Williams şi Maria Sharapova.

„Halep va fi mereu bună, mereu constantă şi poate va câştiga Grand Slam-uri, dar va fi una dintre jucătoarele de care nu-şi va mai aduce aminte nimeni – şi nu o spun într-un sens rău. O jucătoare bună, solidă, curajoasă, constantă, dar nu este «wow». Sunt întotdeauna puţine jucătoare de care să-ţi aminteşti, deşi au fost atât de multe sportive bune.

Jana Novotna

Trebuie să fii «wow» în toate felurile şi Serena este în această categorie, aşa cum este şi Maria Sharapova, chiar dacă nu a câştigat atâtea turnee de Grand Slam. Dar oriunde apare (n.r. – Sharapova) este un titlu, este succes, este profesionalism. Să combini toate astea, să le pui împreună şi să rămâi mereu în centrul atenţiei… Nu multe jucătoare pot face asta”, a spus Novotna, pentru site-ul sport360.com.

Nici Eugenie Bouchard nu a convins-o pe fosta campioană: ”Priviţi ce se întâmplă cu Eugenie Bouchard. A avut un an extraordinar, au pus-o în reviste, i-au schimbat părul, dar ea nu se poate descurca. Însă Sharapova poate face o sesiune foto, poate merge pe tocuri înalte, poate poza într-un Porsche, apoi se duce pe teren şi este aşa (n.r. – Novotna a făcut o faţă concentrată), nu se uită niciodată înapoi. Uimitor. Unic„, a precizat fosta jucătoare cehă.

Jana Novotna, acum în vârstă de 46 de ani, a câştigat în carieră 24 de turnee WTA, printre care şi Turneul Campioanelor în 1997, ocupând locul 2 în clasamentul mondial, în acelaşi an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News