Karolina Pliskova nu a reușit să mai producă o revenire de senzație precum a facut-o împotriva Serenei Williams, fiind învinsă în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-4, de Naomi Osaka.
Nipona ajunge, astfel, în a doua finală de Grand Slam din carieră, după ce în septembrie a câștigat US Open-ul în urma unei finale jucate cu Serena Williams.
Finala Australian Open 2019, le va aduce sâmbătă, față în față, pe Petra Kvitova, cap de serie 6 la turneul de la Antipozi și pe Naomi Osaka cap de serie numărul 4. Cehoaica a ajuns în finală după ce a învins-o cu 7-6, 6-0, pe americanca Danielle Collins.
Având în vedere această finală, Simona Halep, care a pierdut deja locul 1 WTA, va termina luna ianuarie pe podium, clasându-se pe poziția a treia.
Lupta pentru locul 1 se va da între Kvitova și Osaka, învingătoarea urmând să devină lider mondial, iar finalista va ocupa poziția secundă.
La începutul Australian Open, zece jucătoare puteau să o depășească pe Simona Halep în clasamentul WTA: Angelique Kerber (trebuia să ajungă cel puțin în semifinale), Caroline Wozniacki (trebuia să câștige trofeul, iar Halep să abandoneze înaintea primului tur), Sloane Stephens (trebuia să ajungă cel puțin în sferturile de finală), Elina Svitolina (trebuia să ajungă cel puțin în semifinale), Naomi Osaka (trebuia să ajungă cel puțin în sferturile de final), Petra Kvitova (trebuia să ajungă cel puțin în sferturi de finală), Karolina Pliskova (trebuia să joace finala), Kiki Bertens (trebuia să joace finala), Daria Kasatkina (trebuia să câștige trofeul, iar Halep să abandoneze înaintea primului tur) și Aryna Sabalenka (trebuia să câștige trofeul, iar Halep să piardă încă din primul tur).
Simona Halep a revenit în țară, după eliminarea de la Australian Open 2019. Întrebată când va reveni numărul 1 mondial, Simona Halep a răspuns: „Nu am nici cea mai mică idee şi nici nu mă gândesc la acest lucru. Vreau să fiu sănătoasă, să încep să muncesc pentru a fi la nivelul cel mai înalt. Am câteva zile de pauză, iar apoi voi relua pregătirea pentru Fed Cup. Acum sunt bine, nu am nicio problemă de sănătate”.