Aflați de câteva zile în vacanță la Milano, cei doi au postat pe rețelele de socializare o fotografie romantică.

Simona Halep și Toni Iuruc apar îmbrățișați și zâmbind fericiți pe o străduță din Milano, în care doar câteva biciclete și niște scaune strânse pe o terasă le țin companie.

Jucătoarea de tenis are o frumoasă relație cu Toni Iuruc, iar cei doi au făcut un pas important: Simona Halep a fost cerută de soție!

„E foarte frumos (n.r. – inelul), îl port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit, în trecut ziceam că va fi un moment banal, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată, mă bucur tare mult să îl am pe Toni alături de mine”, a afirmat Simona Halep.

„Am plecat la un drum frumos împreună, nu-mi place să vorbesc despre viața personală, dar este un moment plăcut. Ne-am logodit, așa este, mă bucur tare mult, este un moment foarte frumos al vieții mele”, a mărturisit Simona Halep. 

Toni Iuruc, 42 de ani, este un milionar machidon care a mai fost căsătorit de două ori.

Simona Halep și Toni au apărut prima dată împreună după finala câștigată la Wimbledon, în 2019. De atunci, cei doi s-au afișat în nenumărate rânduri împreună. 

FOTO: Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News