”Vreau să câștig un nou turneu de Mare Șlem, e un obiectiv pe care mi-l setez în fiecare an. Am câștigat Roland Garros, acum Wimbledon este obiectivul. Sunt încrezătoare că voi avea un sezon bun”, anunța Simona Halep în noiembrie 2018.

Și ceea ce doar visa sportiva din Constanța într-o perioadă grea a carierei, în care era sâcâită de o hernie de disc, a devenit realitate ieri, pe iarba de la Londra. Simona Halep a ajuns noua regină a Angliei, după un joc de poveste în fața mult mai titratei Serena Williams.

În prezența duceselor Kate Middleton și Meghan Markle, a încă premierului britanic Theresa May, dar și a întregii familii venite special din țară pentru acest eveniment, Simo a făcut o adevărată demostrație de forță. N-a greșit mai nimic, a returnat tot ce se putea returna, a găsit niște unghiuri imposibile și a dat niște ași în momente cheie ale jocului, transformându-și adversara într-o simplă parteneră de antrenament cu public.

Serena, care conducea cu 9-1 la întâlnirile directe, n-a contact, Simona fiind de-a dreptul divină în jocul care i-a adus al doilea turneu de Mare Șlem din carieră, după Roland Garros 2018.

”În acest meci nu am putut face nimic. Simona a jucat excepțional. A fost de necrezut nivelul ei! Când o jucătoare e la acest nivel, trebuie doar să îți scoți pălăria și să o feliciți pentru ceea ce realizează”, au fost cuvintele spuse de marea sportivă care este Serena Williams.

” N-am jucat niciodată un meci mai bun. A fost cel mai bun meci din carieră. Serena m-a inspirat de-a lungul carierei. Nu am cuvinte să explic ceea ce simt chiar acum. Am avut emoţii foarte mari. Am intrat pe teren şi am dat absolut tot ceea ce am putut”, a declarat, emoționată, Simona Halep.

Aceasta a adăugat: ” Am muncit foarte mult pentru a schimba planul de joc pentru iarbă. Aici nu prea poţi să alergi atât de mult, dar anul ăsta am început să simt altfel mingea pe iarbă. A fost un turneu grozav şi abia aştept anul viitor să revin aici. Vreau să-i mulţumesc ţării mele, românilor. Mă susţin mereu! Vă mulţumesc enorm. Vreau să le mulţumesc şi membrilor din familia regală pentru că m-au susţinut”.

După acest turneu formidabil, în care a cedat un singur set în turul II, în fața compatrioatei Mihaela Buzărneascu, Simona Halep a intrat în istorie, devenind primul român care triumfă în proba de simplu de la Wimbledon.

A fost a cinea finală de Mare Șlem jucată de sportiva noastră care, începtând de mâine va urca pe locul 4 WTA. De partea cealaltă, Serena Williams, cu 23 de titluri de Mare Șlem în palmares, a jucat cea de-a 11 finală la Wimbledon, competiție pe a câștigat-o de șapte ori!

VIDEO | Ciclonul din Grecia ajunge în România, dar nu constituie niciun pericol. Explicațiile meteorologului Dinu Mărășoiu, la „Adriana Nedelea LA FIX”

Urmărește-ne pe Google News