Bodnar și Radiș vâslesc împreună din 2019 și spun că au muncit mereu pentru același vis. Astăzi au dominat cursa încă de la început, iar la sfârșit au cucerit medalia de aur și au stabilit și un nou record olimpic al probei.
A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat cu încredere și am reușit să aducem medalia. Ne-am îndeplinit visul, i-am făcut mândri pe cei de acasă și suntem foarte fericite. Am dat tot ce am avut mai bun azi.
Ancuța Bodnar:
„Au fost doi ani grei, cu muncă, fără pauze și vacanțe. Am muncit mereu pentru același vis. Ne-am antrenat singure, acasă, în timpul pandemiei, și parcă eram unite prin același vis. Pe podium am simțit fericire, mândrie, bucurie, recunoștință, mulțumire. I-am făcut mândri pe toți. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred. Am meritat totul!”, a mai declarat Ancuța Bodnar, la scurt timp după ce a devenit campioană olimpică.
La rândul ei, Simona Radiș a spus că au avut parte de o cursă grea, desfășurată în condiții dificile, la finalul căreia au reușit nu doar să termine pe primul loc, ci și să doboare recordul olimpic.
„Am simțit mândrie, fericire și eliberare. (…) Pe lângă faptul că am adus medalia de aur, am reușit să batem și recordul olimpic. Drumul nostru e încă la început și pornim cu încredere. Vom crește și vom fi mai puternice. Avem încredere că lucrurile vor decurge mai bine”, a precizat Simona Radiș.
Canotoarea a dezvăluit și cum au reușit să se încurajeze una pe cealaltă înaintea finalei olimpice.
„Am vorbit cu Ancuța înainte de start și i-am zis «Ancuța, împreună până la finiș și o lovitură în plus. Mereu împreună, orice s-ar întâmpla. Asta facem mereu și o facem bine». Încă nu realizez ce s-a întâmplat”, a mai spus Simona Radiș.
Aurul adus de Simona Radiș și Ancuța Bodnar nu este singura medalie cucerită de sportivii români, marți, la Tokyo. Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Cosmin Pascari au devenit vicecampioni olimpici la proba de patru rame masculin.
Declarațiile integrale ale celor două campioane olimpice pentru Gazeta Sporturilor pot fi citite aici.
O echipă de trei ziariști ai GSP relatează în direct din Japonia despre tot ce se întâmplă la Jocurile Olimpice, Gazeta fiind singura instituție de presă, cu excepția televiziunii publice, care a trimis o echipă la Olimpiadă.