Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au avut cea mai grea zi din carieră în penultima zi din Raliul Argentinei. Echipajul Napoca Rally Academy și-a păstrat însă poziția de lider în Production Cup din WRC 2 și mai are de parcurs 32,6 km, adică două treceri pe celebra specială El Condor.

Ziua de sâmbătă ar fi trebuit să fie cea mai lungă din Raliul Argentinei, etapa a patra din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), dar proba monstru, de 56 kilometri, a fost scurtată cu ceva mai mult de 14 kilometri din cauza ploii. Dar, chiar și așa, pentru Simone Tempestini a fost cea mai grea zi din carieră. În lupta cu natura a cedat servodirecția, brațul spate, amortizoare, dar într-un final Simone și Matteo au ajuns în parcul de service.

“Așa cum mă așteptam și sâmbătă a fost o zi foarte dură pentru mașină. Servodirecția a cedat așă că 70 kilometri am mers fără, ceea ce nu a fost ușor deloc. Sunt fericit că am ajuns în parcul de service și chiar dacă părea incredibil, echipa noastră a reușit să rezolve iarăși toate problemele. Sunt mândru de toți băieții din echipă și fără ei acest raliu ar fi fost pierdut deja”, a spus Simone Tempestini.

Juniorul Napoca Rally Academy a făcut o cursă inteligentă și chiar dacă a avut numeroase probleme a reușit să gestioneze pefect situația din teren și și-a păstrat poziția de lider în Production Cup din WRC 2, la grupa N și locul 4 din WRC 2. “Raliul Argentinei este un raliu de anduranță și aici trebuie să ai capacitatea de a schimba de mai multe ori ritmul pe aceeași probă. Trebuie să mergi prudent pe secțiunile dure și să crești ritmul acolo unde se poate. Am reușit asta până acum și sunt foarte mulțumit”, a continuat Simone Tempestini.

Duminică, în ultima zi din Raliul Argentinei mai sunt programate două treceri pe celebra specială El Condor, cu o lungime de 16,3 km. “Mai sunt “doar” 32 kilometri dar sunt pe El Condor așa că trebuie să fim foarte atenți. Toată echipa a muncit enorm de mult la acest raliu și aș vrea ca totul să se termine cu o victorie. Am crezut că în Polonia am văzut cei mai pasionați suporteri, dar ceea ce este aici este incredibil. Sunt zeci de mii de oameni pe probă și am înțeles că pe El Condor va fi o atmosferă incredibilă. Așa că abia aștept să iau startul în ultima zi”, a mai adăugat juniorul Napoca Rally Academy. 

Mai mulți spectatori instalați pe marginea unei șosele pentru a asista la Raliul Argentinei au fost răniți duminică, în urma unei ieșiri în decor a bolidului pilotat de neozeelandezul Hayden Paddon (Hyundai), au anunțat organizatorii cursei.

Conform comisariatului de poliție din mica localitate Capilla del Monte, șase răniți au fost evacuați cu ambulanțele.

Accidentul s-a produs în jurul orei locale 15,00, la aproximativ 1,5 km după startul în cea de-a 9-a specială, în apropiere de Capilla del Monte, în provincia Cordoba (centrul Argentinei).

În clasamentul general provizoriu al Raliului Argentinei conduce în continuare britanicul Kris Meeke, cu un avans de 38 secunde față de norvegianul Mads Ostberg, coechipierul său de la Citroen, în timp ce pe poziția a treia se află finlandezul Jari-Matti Latvala (VW Polo), la peste un minut de lider.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News