Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi ocupă poziția a cincea în Junior WRC, după două zile din Raliul Monte-Carlo. Echipajul Napoca Rally Academy a pierdut peste trei minute din cauza unei pene de cauciuc, dar a revenit în forță și a câștigat ultima probă specială de vineri.
Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi au început în forță Raliul Monte-Carlo, prima etapă din Campionatul Mondial de Raliuri și din Junior WRC. Echipajul Napoca Rally Academy a fost cel mai rapid la shakedown și după primele două probe speciale, programate joi seara, se afla pe locul trei în clasamentul dedicat piloților sub 28 de ani. “A fost exact așa cum ne-am așteptat. Un raliu greu, cu condiții schimbătoare, aderență scăzută și pericole în fiecare viraj. Sunt destul de mulțumit cu evoluția de până acum, dar acesta este clar cel mai dificil raliu din carieră”, a spus Simone Tempestini, după probele de joi seara.
Vineri dimineața, juniorul NRA a început ziua cu cel de-al patrulea timp, dar a făcut apoi o pană de cauciuc pe speciala a patra și a pierdut peste trei minute, ieșind astfel din lupta pentru un loc în top 3. “Am făcut pană și am pierdut foarte mult timp. Suntem pe cinci acum în clasamentul Junior WRC, dar raliul este lung și se mai pot întâmpla multe”, a spus Simone Tempestini, în primul parc de service al zilei.
Pe probele de dupa amiază, Simone Tempestini a crescut ritmul și a terminat ziua cu cel mai bun timp pe speciala Les Costes – Saint-Julien en Champsaur. “Am avut un ritm bun pe unele probe, pe altele nu. Cel mai important lucru este însă că ne luptăm cu cei mai rapizi piloți din Junior WRC pe fiecare probă. Sâmbătă este o zi foarte importantă și trebuie să fim mai buni decât am fost până acum”, a adăugat Simone Tempestini, care a terminat fiecare probă, cu excepția celei pe care a făcut pană, în top cinci.
Sâmbătă, în ziua a treia a Raliului Monte-Carlo, sunt programate patru probe speciale, printre ele fiind și speciala Lardier et Valenca – Faye de 51,70 km, cea mai lungă a raliului. Startul pe prima specială este programat la ora 10:16, ora României.