Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut, prin efort constant.
Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, preţuieşte foarte mult faptul că mărturisiţi în public prin semnul Sfintei Cruci credinţa creştină ortodoxă şi prin aceasta arătaţi că reprezentaţi cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic şi talentat.
Vă dorim ani mulţi, cu sănătate şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat Patriarhul la oferirea distincţiei, potrivit basilica.ro.
Halep a mulţumit pentru distincţia primită, mărturisind că este onorată şi în același timp foarte emoţionată. Sportiva a mai primit de la Patriarhul Daniel o Biblie „Centenar”.
Totdeauna mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit şi pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ şi sper să bucur cât mai mulţi oameni şi copii, să-i inspir să reuşească şi ei ceea ce-şi doresc. Slavă Domnului şi Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi!, a spus Simona Halep.
La eveniment au fost prezenţi părinţii Simonei Halep şi alţi apropiaţi ai campioanei, precum şi consilieri patriarhali.
Simona Halep e campioană la Wimbledon după ce-a trecut în finală de Serena Williams cu scorul de 6-2, 6-2. Succesul de la Wimbledon, al doilea Mare Șlem din palmaresul sportivei din Constanța, îl depășește ca intensitate pe cel realizat în 2018 la Roland Garros.
Printre cei care au primit Ordinul „Crucea Patriarhală” sunt Constantin Bălăceanu-Stolnici și Traian Băsescu.
Foto: basilica.ro