Un jucător din Copa Libertadores poate candida la simularea anului.
Cu un minut înaintea finalului meciului Barcelona SC (Ecuador) – Atletico Nacional (Columbia), la scorul de 1-1, portarul gazdelor, M. Banguera, a încercat să tragă de timp. A ieșit din poartă și a intrat la un adversar, iar apoi s-a prefăcut că și-a pierdut cunoștința. Centralul i-a acordat cartonașul roșu, iar în minutul 90+4, columbienii au marcat golul victoriei, prin L. Ruiz. Prima reușita a oaspeților i-a aparținut lui A. Guerra, în minutul 65.
În grupa 7 a competiției, ecuadorienii ocupă ultimul loc, cu nici un punct, în timp ce Atletico Nacional este lider, cu 5 puncte.
AICI, rezumatul meciului
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Andreea Esca a scăpat porumbelul despre salariul ei pe care îl numește "de legendă". "Pe mine nu m-au schimbat banii!"
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână