”Se întâlnesc o echipă redutabilă pe teren propriu şi una neînvinsă în deplasare. ASA este o formație care are un fundament solid, cu jucători cu experienţă ce pot face faţă tensiunii. De la mijloc în sus, fotbaliștii au o calitate remarcabilă, în plus vor să-şi treacă în palmares un titlu. Trebuie să blocăm aceste guri de tun de care dispune ASA. Mureşan şi NDoye au ştiinţă tactică, orice minge ”descoperită” poate declanşa oricând pericol. Greu de contracarat vor fi şi eventualele sclipiri ale unor fotbalişti precum Zicu sau Hora”,a spus Sinescu la conferința de presă
Antrenorul Petrolului se confruntă cu mari probleme de efectiv. Tamuz, Pablo de Lucas și, mai nou, Vasilache sunt indisponibili până la finalul acestui sezon.
”Nu avem foarte multe opţiuni, există o listă cu jucători indisponibili, pe care s-a adugat, ieri, din păcate, şi Vasilache. Astfel, efectivul rămas la dispoziţie nu este foarte numeros şi nici nu oferă, aşa cum am spus, prea multe opţiuni. Dar va trebui să facem faţă în aceste circumstanţe, sunt convins că jucătorii se vor respecta şi asta este ceea ce contează cel mai mult”, a spus Sinescu
Sinescu a ținut să transmită un mesaj suporterilor petroliști, spunând:
„Este posibil ca suporterii să privească cu rezervă un rezultat pozitiv. Dar noi trebuie să fim profesionişti şi slujitori ai adevărului şi să-i bucurăm pe fanii noştri prin victorii, nu prin înfrângeri. Fanii sunt definitorii pentru Petrolul şi nu disociaţi de echipă. Nu cred că se poate reproşa cuiva faptul că luptă să câştige”.
Sinescu a insistat cu ironia că șeful arbitrilor, grecul Kyros Vassaras, le asigură arbitraje favorabile celor de la ASA: ”E, n-a fost titular în toate partidele, dar a fost în majoritatea pe teren”.
Săptămâna trecută, fanii Petrolului, anti-steliști convinși, sugeraseră că se vor simți bine dacă echipa se va preda la Tg, Mureș. DETALII, AICI.
Pe de altă parte, în 2012, pe 10 mai, Petrolul s-a salvat, practic, de la retrogradare chiar la Tg. Mureș, 2-1 cu FCM, cum se nume atunci echipa, în etapa a 31-a. După partidă, oficialii gazdelor și-au acuzat jucatorii de blat. Toți cei cinci bănuiți, inclusiv căpitanul Robert Ilyes, au fost excluși din lot. In urma acelei victorii, Petrolul s-a distanțat la patru puncte de retrogradare, în timp ce FCM Tg. Mureș a rămas pe locul 15.
De atunci, Petrolul a mai jucat de două ori cu ASA, în acest sezon: 2-0 la Ploiești, în campionat, 1-0 la Tg. Mureș, în ”sferturile” Cupei României.