Component al echipei CSM Ştiinţa Baia Mare, internaţionalul tongalez Sione Vaiomounga (25 de ani) a fost internat de urgenţă, iar jucătorii care nu au participat, sâmbătă, la finala Superligii au donat sânge pentru acesta.
Redeveniţi campioni ai României după doi ani în care au ocupat locul 2, componenţii echipei de rugby din Baia Mare i-au dedicat succesul (25-19) din finala cu Farul Constanţa colegului lor din Tonga care traversează o perioadă dificilă. Cu nici o săptămână în urmă, Sione Vaiomounga a acuzat probleme de sănătate. Transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, acesta a fost diagnosticat cu o afecţiune renală, fiind în stare critică. “A fost în pericol de moarte… A vărsat sânge pe nas şi pe gură. El n-a spus nimic fiindcă, probabil, vroia să joace finala”, ne-a mărturisit unul dintre colegii lui.
Cariera lui este ca şi încheiată
Medicii au reuşit să-l stabilizeze pe jucătorul care a disputat două meciuri la Cupa Mondială din 2011, însă pericolul nu a fost îndepărtat. Din câte se ştie, şansele ca Sione să mai poată juca din nou rugby sunt infime. Mai mult decât atât, el va fi nevoit să facă dializă toată viaţa în cazul în care nu se va găsi un donator pentru un transplant. Situaţia sa nu este deloc simplă fiindcă în Tonga există multe astfel de cazuri, iar acolo dializa este un lux. “Vom încerca să-l ajutăm. Nu putem să-l abandonăm şi nici să-l trimitem acasă”, ne-a mărturisit antrenorul campioanei, Eugen Apjok.
12 meciuri a disputat Sione Vaiomounga în acest an pentru Baia Mare, marcând două eseuri
Şi Jonah Lomu a avut probleme cu rinichii
Originar tot din Tonga, fostul mare internaţional neozeelandez de rugby Jonah Lomu a avut şi el probleme renale. Supranumit ”Omul munte”, acesta a fost supus unui transplant de rinichi în 2003. A avut două reveniri pe teren, însă nu a mai atins nivelul de dinainte. În decembrie 2011, a acuzat probleme la rinichiul ce i-a fost înlocuit, fiind nevoit să facă din nou dializă de trei ori pe săptămână.