„Era un mic truc, care avea efect asupra arbitrilor și a adversarilor. Rareori mă uitam cu adevărat la oră. În ultimele 10-15 minute ale unui meci, atmosfera devine apăsătoare, mai ales pe Old Trafford, unde sunt mereu 65.000 de spectatori.

La pauză le spuneam mereu jucătorilor să nu intre în panică, să fie răbdători, să aștepte. Apoi, în ultimele 15 minute, îi lăsam să facă ce vor pe teren. Sunt un parior, care își asumă riscurile atunci când e necesar. Tactica mea cu ceasul nu funcționa de fiecare dată, dar de multe ori avea efect.

Adversarii se relaxau, iar arbitrul adăuga minute de prelungiri. Atunci când ești în vestiar la finalul unui meci în care ai marcat în ultimele minute, atmosfera este electrizantă. Jucătorii sar unul peste altul, își bat palmele, este un moment fantastic!

Cel mai important pentru mine era ca fanii să aștepte cu disperare momentul în care vor ajunge în pub și vor dezbate partida, momentul în care vor ajunge acasă și vor spune soțiilor ce lucruri extraordinare s-au întâmplat pe Old Trafford în acea după-amiază. Asta era menirea mea: să îi trimit acasă fericiți”, a dezvăluit Ferguson, într-un interviu acordat lui Claire Balding, de la BBC.

Palmaresul lui Ferguson ca antrenor la Manchester United este impresionant. În cei 27 de ani în care a condus echipa de pe ”Old Trafford”, Ferguson a obținut 13 titluri în Premier League, cinci Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii Angliei și două Ligi ale Campionilor.

Urmărește-ne pe Google News