Titlul obținut pentru a cincea oară în istorie de echipa ardeleană a fost meritat, în opinia lui Mircea Pascu, 84 de ani. ”CFR Cluj își merită laurii de campioană. Echipa a arătat lucruri bune în acest campionat, cu toate că a schimbat mai mulți antrenori. Încă o dată însă tehnicianul Dan Petrescu a dat un examen pe care l-a luat cu brio. Este un băiat serios, care nu permite ca altcineva să se bage în treburile echipei”, a declarat, pentru Libertatea, Mircea Pascu.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal (februarie – august 1990) nu este însă de acord cu sistemul de desfășurare din Liga 1. ”Sistemului acesta cu play-off și play-out nu-i găsesc locul într-o țară precum România! Acest sistem a apărut în țări mici, care au un număr redus de echipe, iar noi nu suntem o țară care să n-avem echipe, dimpotrivă. Avem suficiente echipe de tradiție care joacă în ligile inferioare. De exemplu, am studiat cu atenție Liga a 2-a și am descoperit că sunt vreo zece formații reprezentative pentru fotbalul nostru, din orașe importante ale țării”, a precizat omul aflat în structurile UEFA de 35 de ani.

Sistemul din Liga 1 cu play-off și play-out, contestat: ”Avem suficiente resurse să suținem 18 formații”

Acesta a continuat: ”Sigur prin această experiență n-am trecut (n.r. – sistemul cu play-off și play-out) și poate o să mi se reproșeze faptul că rămân la judecata unui om de 84 de ani. Dar eu cred că pentru o țară de mărime medie precum este România în Europa, cel mai bun sistem este cu 18 formații în Liga 1. Avem suficiente resurse să susținem o astfel de competiție, în care stabilirea ierarhiei finale să se facă doar pe baza competențelor sportive, după disputarea turului și a returului”.

Mircea Pascu activează în fotbalul românesc din 1968. A fost președinte la cluburile Jiul Petroșani, Corvinul Hunedoara, Rapid București și Politehnica Timișoara.


Cazul fetei dispărute: procurorul îi asigură pe părinți că fata e în viață, dar mama și tatăl spun că cel care profită e doar chirurgul, principalul suspect!22

 
 

Urmărește-ne pe Google News