Unii vor, dar nu pot intra în Europa, cazul Craiovei și a unora dintre cele șapte formații aflate în insolvență, iar alții care se chinuie pe la mijlocul clasamentului ar putea fi trimiși, fără să vrea, în cupele europene. Cam asta este situația actuală în Liga I.

Oficial FRF: ”Craiova vrea, dar nu poate”

Practic, chiar dacă suntem abia la începutul returului, se cam știu cele patru echipe care ne vor reprezenta în Champions League și în Europa League. Asta, deoarece în primele șapte locuri din clasament se află trei cluburi care nu au acces în competițiile UEFA. E vorba despre Petrolul (insolvență), CS U Craiova (nu are 3 ani de la înființare) și Dinamo (insolvență). În aceste condiții, Steaua, care este lider autoritar, și să vrea nu mai poate rata titlu, iar ASA Tg. Mureș, Astra și FC Botoșani sunt în acest moment în Europa League.  

CS U Craiova, aflată acum pe locul 4, poziție de Europa League, a cerut o derogare la UEFA. Șansele sunt nule, susțin cei de la FRF: ”Nu va fi acceptată! Are abia doi ani de la înființare. Este o echipă parașutată în Liga a II-a în 2013”.

Paradoxal, speranțe pentru Europa își fac și echipele de la locul 8 în jos, care, teoretic, se luptă pentru evitarea retrogradării. Asta pentru că situația de la ASA este confuză și oricând gruparea ardeleană poate intra și ea în insolvență. În acest caz, s-ar elibera un loc pentru formații precum Viitorul, Mediaș, Brașov, Pandurii, Chiajna, Iași sau Ceahlăul.

Președintele LPF, Gino Iorgulescu (stânga) și președintele FRF, Răzvan Burleanu, gestionează un fotbal în colaps FOTO: Alex Dobre (Libertatea)

Cupa României e cupa insolvenței

Insolvența a mai creat o ciudățenie. Cupa României nu va da nicio echipă în Europa. În semifinale, CFR – ”U” Cluj (4 martie/1 aprilie) și  Petrolul – Steaua (5 martie/2 aprilie), sunt trei echipe aflate în insolvență (Petrolul, CFR Cluj și ”U” Cluj), iar Steaua este ca și campioană. Ce se întâmplă în această situație? ”Merge în Europa League echipa de pe locul 4, dacă este eligibilă, sau următoarea clasată care îndeplinește cerințele UEFA”, a explicat Viorel Duru, managerul Departamentului de Licențiere FRF.    

Petrolul nu poate merge în Europa, dar vrea să câștige Cupa României pentru suporteri FOTO: Gabriel Pătruț (Libertatea)

Insolvenţele vor fi depunctate

Echipele care se vor afla în insolvență la 1 iulie vor începe campionatul viitor cu 6 puncte penalizare. ”E o situație care te îngrijorează, care nu ajută deloc dezvoltării fotbalului românesc. Știu că există voci care solicită retrogradarea, dar gândiți-vă ce ar fi însemnat să introducem acest sistem de retrogradare, cu câte echipe ne-am fi desfăşurat activitatea la nivelul Ligii I”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu, ca un răspuns pentru Hagi, care militează pentru retrogradarea echipelor în insolvență. ”Mă aştept să mai intre şi alţii în insolvenţă”, a avertizat Viorel Duru, managerul Departamentului de Licențiere FRF. 

Echipele care pot juca în cupele europene, 2015-2016

  1. Steaua (locul 1)
  2. ASA Tg. Mureș (3)
  3. Astra (5)
  4. Botoșani (7)
  5. Viitorul (8)
  6. Mediaș (9)
  7. FC Brașov (10)
  8. Pandurii (12)
  9. Chiajna (13)
  10. Iași (14)
  11. Ceahlăul (15)

Echipele interzise în Europa

  1. Petrolul (locul 2) – insolvență
  2. CS U Craiova (4) – nu are trei ani ca membru afiliat FRF
  3. Dinamo (6) – insolvență
  4. ”U” Cluj (11)  – insolvență
  5. Rapid (16)  – insolvență
  6. Oțelul (17)  – insolvență
  7. CFR Cluj (18)  – insolvență

 
 

Urmărește-ne pe Google News