Cel care a anunțat dispariția lui Nelu Nunweiller, unul dintre cei care au dat porecla ”câinii roșii”, a fost un fost coleg de la Dinamo, Constantin David – ”Flencea”!
Ion Nunweiller este cel care îi luase nevasta lui Constantin David, la puțin timp după îl cununase! ”Flencea” s-a destăinuit, în 2010, într-un interviu acordat pentru ”Evenimentul zilei”.
Acum, David a făcut un gest frumos: a fost cel care a anunțat rudele lui Nelu Nunweiller. ”Eu sunt cel care l-am sunat aseară pe Victor, zis Parpală, de dispariția lui frac-su. Ei nu prea vorbeau între ei, nici cu colegii. Avea o fată, Ioana, înfiată”, spune David, multiplu campion cu Dinamo.
Despre dușmănia izvorâtă în trecut, David a comentat: ”Niciodată nu m-am certat cu el. Tot el era supărat pe mine, se ferea de mine. Asta, deși i-am dat nevastă pregătită pentru tot, pe Mioara Eugenia Lăcrămioara. Sau poate că nu era pregătită. Ne mai întâlneam doar la înmormântări. El a murit de inimă neagră, de supărare, iar eu am rămas să beau”, spune cel care se descrie ”cel mai mare bețiv din istoria clubului Dinamo”!
FRAȚII NUNWEILLER
Nunweiller I – Constantin (DECEDAT), nu a jucat fotbal
Nunweiller II – Dumitru – Cocușor (TRĂIEȘTE), a jucat fotbal în ligiile inferioare, pe la Suceava, prin B
Nunweiller III – Ion (DECEDAT), a jucat la Dinamo
Nunweiller IV – Lică (DECEDAT), a jucat la Dinamo
Nunweiller V – Victor – Parpală (TRĂIEȘTE), a fost portar pe la ”U” Cluj
Nunweiller VI – Radu – Cârâială (TRĂIEȘTE), a jucat la Dinamo
Nunweiller VII – Eduard (DECEDAT), nu a jucat fotbal