După ce au surclasat ”lupii” de la Corona Brașov, 7-2 chiar sub Tâmpa, slovacii de la Nove Zamky au bătut și la Miercurea Ciuc, în Liga MOL, scor 3-2
Cu o zi înainte, HSC Miercurea Ciuc reușise prima sa victorie în actuala ediție a Ligii MOL la hochei pe gheață, 4-3 (3-1, 0-1, 0-1, 1-0) cu Dab.Docler, după prelungiri, sâmbătă, pe Patinoarul ”Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc. Ciucanii au condus cu 3-0, prin golurile marcate de Ede Mihaly (05:27), Michal Satek (05:33) și Erik Spady (08:23), dar echipa oaspete a revenit pas cu pas și a dus meciul în prelungiri după golurile semnate de Attila Pavuk (18:48), David Szappanos (27:29) și Tamas Pozsgai (58:51). Golul victoriei echipei harghitene a fost reușit de Huba-Ferenc Bors (61:55).
În schimb, ASC Corona Brașov nu se regăsește și a fost învinsă acasă de slovacii de la HC Nové Zámky cu 7-2 (3-2, 1-0, 3-0), într-o reeditare a finalei ediției trecute a competiției. Formația de sub Tâmpa a deschis scorul prin Evgheni Pisarenko (05:38), dar apoi oaspeții au punctat de trei ori la rând, prin Albin Podstavek (09:24), fost jucător la Miercurea Ciuc, Vladimir Kames (12:22) și Marek Uram (16:24). Martin Saluga (18:37) a încercat să readucă formația brașoveană în joc, dar slovacii au mai marcat de patru ori, prin Tomas Chrenko (36:05), Martin Dubec (45:25), Juraj Faith (46:45) și Martin Frolik (56:10).
Miskolci a urcat pe primul loc, cu 14 puncte, urmată de HC Nové Zámky, 12 p, Dab.Docler 12 p (4 j), UTE, 7 p, Ferencvárosi TC, 5 p, ASC Corona Brașov, 5 p (5 j), Debreceni HK, 3 p (4 j), HSC Miercurea Ciuc, 2 p (4 j).