Uite ce a scris pe blogul personal

Ieri (n.r. miercuri) mi-a fost dat să văd ceea ce nu îmi aduc aminte să fi văzut vreodată: un meci al Rapidului care a început într-o atmosferă de suspiciune, generată de acuze nicicum dovedite şi care s-a arătat în final a fi condimentat cu toate nelegiuirile care pot exista într-un joc de fotbal, produse de un arbitraj care îşi propune să distrugă spectacolul: de la eliminări absolut gratuite (Deac) până la penalty-ul evident dar neacordat (Teixeira).

Ceea ce am văzut aseară la meciul Vaslui – Rapid este o întâmplare din altă lume, care nu e a mea şi în care nu mă mai regăsesc. Nu mă mai ţin nervii să cred că practic un anume sport care, de fapt, este un altul, cu reguli pe care nu le cunosc.

Pentru mine personal relaţia afectivă cu fotbalul s-a încheiat aseară. Cu gustul dulce al unei victorii mari, peste care se aşează gustul amar al unei lumi fotbalistice profund pervertite, am luat decizia să închei şi relaţia formală cu fotbalul. Acest sfârşit de an este şi sfârşitul perioadei mele de investitor în fotbal.

Am hotărât să mă retrag de la Rapid. Anunţ public că sunt gata să cedez participaţia mea de 99,97% la acest club, contra sumei de 1 LEU, oricărei persoane care este dispusă să preia actiunile si finanţarea Rapidului.

Mulţumesc staff-ului tehnic şi lui Răzvan Lucescu în special pentru modul în care au gestionat pregătirea echipei, care se află acum într-una din cele mai faste perioade ale sale. Mulţumesc echipei pentru tot, pentru victorii şi pentru speranţe, pentru vise şi pentru realizări. Mulţumesc suporterilor, celei mai frumoase galerii de la noi, pentru că au stat mereu alături de Rapid. Regret că nu am putut face multe pentru ei dar …….. asta a fost !

Cu toate că voi pleca, dragostea mea faţă de Rapid rămâne veşnic vie şi voi fi mereu, cu sufletul, alături de club.

Hai Rapid !

 
 

Urmărește-ne pe Google News