Venerabilul Rainea a venit de la Galaţi cu un prieten şi, pe drum, maşina în care se aflau aceştia a fost implicată într-un accident rutier. Nicolae Rainea a apărut la acea festivitate cu un bandaj pătat de sânge în dreptul arcadei şi susţinut într-o cârjă.
„Fluieraşul” care a oficiat la trei turnee de Campionat Mondial (1974, 1978 şi 1982), la finala Cupei UEFA din 1978 şi la Supercupa Europei din 1978 a glumit când a dat ochii cu Viorel Hizo şi cu Florin Halagian: „Dacă nu v-am eliminat când trebuia, dau peste tot de voi!”.
Rainea a glumit şi pe seama „fluieraşilor” şi, mai ales, ale gesturilor prea „amicale” dintre aceştia: „Doi arbitri care se pupă, ori sunt beţi, ori sunt curve!”.
În primăvara anului trecut, Rainea a mai suferit un accident care i-a provocat o mică infirmitate: a scăpat un cuţit şi s-a tăiat la două degete de la piciorul drept. El nu s-a tratat cum trebuie, iar apoi a fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde cele două degete, care s-au şi cangrenat între timp, i-au fost amputate.