A fost vorba că o să fiu onorific la Comisia Tehnică. Dar nici eu nu mai știu nimic despre această iniţiativă. Probabil că au fost prea multe discuţii al federaţiei şi, probabil, au uitat de mine. Ei au fost care au solicitat să fiu în această comisie, nu eu. Cu cel mai mare drag aş accepta”, a declarat, pentru Sport24h.ro, Ienei.

Întâmplarea nefericită nu a rămas doar între Burleanu şi Ienei. Sursa citată susţine că nea Imi i-a telefonat lui Anghel Iordănescu (64 de ani), ”secundul” lui din 1986 şi actual director tehnic la FRF, şi i-a povestit despre iniţiativa preşedintelui nevalidat: ”Puiule, uite, mi s-a oferit să conduc Comisia Tehnică. Să nu te superi, nu vreau să vin peste tine, să ne călcăm pe bătături… Vorbim mai multe când ajung în București”.

Ienei a ajuns în Capitală pentru a lămuri situaţia, dar n-a reuşit să dea nici de Burleanu, nici de Iordănescu, care nu i-au mai răspuns la telefon.

Emeric Ienei a condus echipa naţională a României la Coppa del Mondo 1900 (optimile de finală) și la Euro 2000 (sferturile de finală).

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News