Norvegianul Petter Solberg, campion mondial la raliuri in 2003, se afla la Bucuresti. Chiar daca a avut un program destul de incarcat, el s-a intalnit si cu fostul campion mondial la box Mihai Leu, mare pasionat de raliuri, caruia i-a marturisit ca urca zilnic in ring, deoarece antrenamentele de la box il ajuta sa-si mentina o forma fizica foarte buna.
‘I-am spus lui Solberg ca, daca vrea, o sa-l invat cele mai bune tehnici pentru a deveni un bun boxer. Mi-a raspuns ca este o idee buna, a marturisit, glumind, Leu, care in cea de-a cincea etapa a campionatului national de raliuri, desfasurata la Campulung Muscel, s-a clasat pe locul patru, dupa ce in proba speciala a facut pana. ‘Daca nu aveam aceasta pana cu siguranta ca as fi ocupat pozitia a doua in clasamentul general, a spus Leu, care se declara multumit de starea masinii lui in aceasta editie a campionatului national.
Dragulescu, invitat de onoare la etapa de raliu de la Cluj
‘Este pentru prima data cand nu am intampinat nici un fel de probleme de ordin tehnic. Oricum, mecanicii m-au asigurat ca nu trebuie sa-mi fac griji din acest punct de vedere si au avut dreptate, a afirmat Leu, care colaboreaza excelent cu copilotul sau, Flavius Campeanu.
Pentru etapa care se va desfasura in finalul acestei luni, la Cluj, Mihai Leu va avea un invitat special. Este vorba despre multiplul campion modial si european la gimnastica Marian Dragulescu. ‘Am vorbit cu Marian, care a acceptat ca inainte de desfasurarea acestei etape sa faca un drive test alaturi de mine, a mai spus Mihai Leu.