Desemnat unul dintre cei mai buni cinci soldați din unitate în cele trei săptămâni în care a îmbrăcat uniforma militară, Son a povestit experiența trăită în armată.

”A fost o experiență bună. Nu pot spune tot ce am făcut acolo, dar mi-a plăcut, chiar dacă au fost trei săptămâni grele”, a declarat Son pe pagina de Twitter a clubului Tottenham.

”În prima zi nimeni nu se cunoștea cu nimeni, a fost un pic ciudat, dar ne-am împrietenit repede. Trebuie să fiți zilnic împreună, dormeam 10 oameni în cameră, deci ne-am apropiat repede”, a adăugat atacantul sud-coreean.

Son a mărturisit că în cele trei săptămâni de stagiu militar a lucrat în echipă, chiar dacă, la început, mulți dintre colegii săi nici nu puteau să-i vorbească.

”Am fost nevoiți să lucrăm împreună, să ne ajutăm unul pe celălalt. În primele zile colegii nu puteau nici măcar să îmi vorbească, dar pe final eram deja prieteni cu toții și glumeam mereu”

Heung-min Son, fotbalist la Tottenham

Fotbalistul a efectuat stagiul militar în batalionul 91 al corpului de puşcaşi marini, care are baza în Insula Jeju și a câștigat un premiu la tragerea cu arma la țintă.

Heung-min Son a fost scutit de serviciul militar obligatoriu timp de aproape doi ani, după ce a cucerit medalia de aur cu naționala Coreei de Sud la Jocurile Asiatice din 2018 din Indonezia.

Această medalie i-a permis lui Son să-şi îndeplinească obligaţiile militare prin intermediul a trei săptămâni de pregătire de bază şi aproximativ 500 de ore de muncă în interes general.

 
 

Urmărește-ne pe Google News