Sondajul arată că 43 la sută din persoanele chestionate cer anularea Jocurilor şi 40 la sută vor o nouă amânare.
Aceste cifre sunt în creştere în raport cu cei 35 la sută care susţineau anularea Jocurilor în cadrul unei anchete a aceluiaşi jurnal din urmă cu o lună şi 34 la sută care voiau o nouă amânare.
În schimb, doar 14 la sută dintre respondenţi sunt favorabili organizării Jocurilor în această vară, faţă de 28 la sută anterior, conform acestui sondaj realizat telefonic în rândul a 1.527 de persoane.
În situația în care Jocurile Olimpice vor avea loc, 59 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că nu vor public, iar 33 la sută ar fi de acord cu o reducere a numărului de spectatori şi doar 3 la sută sunt pentru o capacitate normală pe stadioane.
Ancheta de opinie a fost realizată de cotidianul Asahi după decizia guvernului nipon de vineri de a extinde starea de urgenţă sanitară în nouă departamente din ţară, confruntată cu un al patrulea val de infectări de Covid-19 şi care pune sistemul de sănătate sub presiune.
Toate sondajele realizate în ultima perioadă demonstrează că majoritatea japonezilor se opun organizării Jocurilor în perioada 23 iulie-8 august.
FOTO: EPA