„Ar fi fost o onoare să îmi reprezint țara la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă din păcate nu pot face acest lucru din cauza rupturii musculare suferite în urmă cu cu câteva săptămâni. Pentru mine urmează cel puțin o lună de pauză competițională și în acest moment al carierei mele prioritară este sănătatea”, a scris Sorana Cîrstea.
În contextul criticilor primite, sportiva a precizat că „a refuzat constant” orice sprijin financiar de la Federația Română de Tenis și de la Comitetul Olimpic.
„Dacă aș fi putut să joc aș fi făcut-o din patriotism, cum am făcut deja la Olimpiadele de la Beijing și Londra”, a precizat Sorana Cîrstea.
Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, a anunțat încă din 29 iunie că România nu va avea nicio sportivă la proba de tenis feminin, când Sorana Cîrstea încă juca în turneul de la Wimbledon.
După meciul pierdut sâmbătă cu Emma Răducanu, Sorana Cîrstea a arătat că a jucat tot turneul cu această ruptură musculară.
„Am jucat cu o ruptură de un centimetru și jumătate. A fost o accidentare destul de urâtă. Doctorii mi-au spus să nu intru pe teren. E o accidentare cu care mă confrunt de ceva timp, dar s-a agravat. Înaintea turneului nu aveam nicio speranță”, a dezvăluit Sorana Cîrstea, citată de Digisport.
Tot o accidentare a stat și în spatele retragerii Simonei Halep de la Tokyo.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a amenințat cu tăierea finanțării Federației Române de Tenis după retragerea tututor sportivilor.
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august 2021.