Simona Halep este cap de serie nr. 5 în proba de simplu a turneului de Grand Slam de la US Open, iar tragerea la sorți a stabilit ca ea va juca în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens, cea de-a 68-a jucătoare a lumii, care nu a reușit până acum, deși s-au întâlnit de patru ori, sa câștige nici măcar un set în fața româncei.

Adversare puternice pentru Begu, Niculescu și Țig

Meci dificil, în schimb, va avea Irina Camelia Begu, care este cap de serie nr. 21, și care o va întâlni în primul tur pe ucraineanca Lesia Tsurenko. Aceasta este cea de-a treia întâlnire dintre cele doua jucătoare, scorul fiind favorabil, 2-1, jucătoarei din Ucraina. Irina a câștigat, însă, ultima lor întâlnire, anul trecut, la Wimbledon.

Monica Niculescu va juca în primul tur cu o adversara mai mult decât dificilă, Barbora Stricova, din Cehia, pe care a învins-o o singura data în cele cinci întâlniri de până acum.

Pentru Patricia Maria Țig se anunță un meci dificil pentru ca o va întâlni pe germanca Laura Siegemund, una dintre cele mai în forma jucătoare din circuitul WTA. Aceasta va fi cea de-a doua întâlnire dintre cele două jucătoare, tot pe pământ american, după ce în aprilie, la Charleston, Laura s-a impus cu 2-1 la seturi.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News