Dârzenie este cuvântul cheie atribuit de Sorana Simonei Halep. „Noi ne știm de la 8 ani și ne cunoaștem. Dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă, ca-n orice job: cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite. Nu există două persoane mai diferite decât noi două. Cu toate astea, respect ceea ce a făcut. Am vorbit întotdeauna extraordinar de frumos despre ea”, a spus Cîrstea pentru mirceamester.ro.

Jucătoarea a continuat: „Am zis într-un interviu că echipa României nu stă în Simona. Ceea ce am vrut să spun este că echipa României poate să vină cu două echipe de Fed Cup, pentru că avem foarte multe jucătoare și dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic. Toată lumea mi-a sărit în cap pentru asta”.

”E greu să mai câștige un Slam”

Sorana crede că Halep va pierde teren: „E greu să mai câștige un Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova. Ea are un joc în care așteaptă. Mi-e greu să cred că stilul ei de joc se potrivește pe un Grand Slam pe hard. Pe zgură da, o văd mult mai bine, dar și acolo vin jucătoarele cu serviciu puternic. Per total, Simona este, așa cum am zis, dârză. Iar în tenisul de astăzi asta ar putea să compenseze orice joc”.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Sorana Cîrstea și-a caracterizat fostele colege din echipa de FedCup: ”Cu Simona n-am fost niciodată prietenă”

Echipa de FedCup a României: Alina Tecșor, antrenor, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Simona Halep FOTO: facebook Romania Fed Cup Team

Moni – haioasă, Irina – politică

În schimb, Sorana Cîrstea le place pe celelalte fete din echipa de FedCup. Pe Monica Niculescu, 31 de ani, o consideră haioasă: „Când suntem în grup, ea e centrul atenției. Ea face toate glumele, e extraordinară. N-ai cum să fii supărat când e Monica lângă tine. În meciuri o vezi încrâncenată, dar în afara terenului e o tipă care glumește mereu și cu care nu poți să stai serios niciun moment”.

Sorana are subiecte comune și cu Irina Begu: „Cu ea vorbesc foarte mult despre politică, pentru că adoră să facă asta. E tot timpul la curent cu ce se întâmplă. Eu, de exemplu, încerc să nu stau foarte mult la televizor, dar Irina – la fel ca Raluca Olaru, de altfel – adoră să dezbată toate subiectele posibile”.

Sorana Cîrstea și-a caracterizat fostele colege din echipa de FedCup: ”Cu Simona n-am fost niciodată prietenă”

Sorana Cîrstea (a doua din dreapta) a jucat 12 ani în echipa de FedCup a României. Imagine din 2014, alături de Irina Begu, Monica Niculescu, Alina Tecșor și Simona Halep

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

Cîrstea este impresionată de ascensiunea Mihaelei Buzărnescu, 30 de ani: „Toate am muncit, însă ea a fost defavorizată mereu din cauza accidentărilor. De asta mă bucur pentru Miki”. Ana Bogdan, 26 de ani, îi amintește de schi: „Eu o știu pe Ana că e mereu la Sinaia. Noi nu prea avem voie să schiem în sportul ăsta și toată lumea e geloasă că Ana schiază foarte bine. Mi se pare foarte cool. Tatăl ei a fost instructor de schi”.

„Nu am primit nimic de la țara asta”

Sorana Cîrstea a explicat de ce s-a retras din echipa de FedCup: „Am ajuns la un punct în care am simțit că am dat tot ce am putut pentru echipa asta. Am simțit că mi-am făcut datoria. Eu joc pentru România. Am auzit pe cineva care spunea „Gata, s-a retras, nu mai joacă pentru România”. Păi de fiecare dată când joc într-un turneu, lângă numele meu stă steagul României, nu scrie „Strada Jandarmeriei”. Am fost mereu foarte patrioată. Și asta în condițiile în care nu am primit, ca sportiv, nimic de la țara asta. Eventual am primit bețe în roate: având în vedere că am început în România, totul a fost mult mai greu”.

Halep – Pliskova, rivale și prietene

Sorana Cîrstea și-a caracterizat fostele colege din echipa de FedCup: ”Cu Simona n-am fost niciodată prietenă”

Simona Halep (cu spatele) și Karolina Pliskova s-au salutat la Ostrava sub privirile lui Florin Segărceanu FOTO: facebook Czech Fed Cup Team

Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani
Recomandări
Starea PNL, la cald. Prăbușirea nu a putut fi oprită de mitul Bolojan. Cel mai prost rezultat din ultimii 20 de ani

Simona Halep (3 WTA) și Karolina Pliskova (26 de ani, 5 WTA) sunt primele rachete ale echipelor României, respectiv Cehiei, sunt prietene bune. „Adesea ne antrenăm împreună. Mă descurc bine cu ea. Există o rivalitate sănătoasă. În mod normal vorbim în vestiar”, a dezvăluit Pliskova, condusă cu 6-2 de Simona în partidele directe.


Citește și: Filiera italiană! O nouă pacientă mutilată la nas de Matthew Mode își amintește că „medicul chirurg” a intrat în sala de operație alături de un prieten, Michelle di Chirico, un dentist! „Când mi-a dat pansamentul jos, nasul meu arăta ca un şniţel bătut pe tocător”

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI