“Jucătorii care au jucat în Divizia B au dispărut. E o problemă de omogenizare. E o echipă care se caută. Toată lumea e într-o evaluare continuă. Mai sunt 28 de etape, normal, până la sfârşit trebuie să se rezolve”, a declarat Cârţu la Digi Sport.

Acesta a anunţat că obiectivul imediat al echipei este ieşirea din zona retrogradării. “Privit cu realism, locul 18 nu-ţi lasă loc de interpretare. Vezi retrogradarea şi nu poţi decât să ieşi de aici, să te salvezi de la retrogradare. E un obiectiv intermediar, sper să-l rezolvăm foarte repede. Eu însă gândesc altceva pentru această echipă. (…) Eu mereu am venit la Craiova, aşa, la ultimele locuri. Avem nevoie de timp. Cu organizarea jocului, cu principiile pe care să le impui, jucătorii să se obişnuiască cu tine şi aşa mai departe”, a adăugat Cârţu.

Acesta a dezvăluit planurile pentru remedierea imediată a situaţiei oltenilor. “Singura soluţie este să luăm puncte la meciurile care vor veni. În primele şase etape au fost momente în care echipa n-a jucat rău. Dacă ar fi fost nişte scoruri normale, echipa trebuia să aibă şase puncte, sincer, plus că programul a fost împotriva lui Jerry. Partidele cu Pandurii şi cu Viitorul trebuiau să se termine cu victoria Universităţii. Acesta este lotul pe care îl avem la dispozţie, cu ăsta trebuie să mergem până în iarnă. Vedem ce putem scoate din calităţile pe care le au actualii jucători. Urmează să le punem în valoare. De asta poate s-a şi apelat la noi. Suntem doi antrenori cu experienţă, sperăm să reuşim. Încercăm să le transmitem spiritul oraşului şi al Universităţii. Şi suntem între cei care am făcut lucruri bune şi ca fotbalişti şi ca antrenori. Îi aşteptăm şi pe ceilalţi, care până acum au gândit într-un alt mod, să vină aproape de echipă. Eu lucrez pentru fotbalul craiovean şi m-am confundat cu istoria fotbalului craiovean. Iar dacă sunt rezultate, toată lumea o să fie aproape”, a încheiat noul director sportiv al lui CSU Craiova.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News