”Joia trecută, tata ieşise în faţa blocului, în zona gurii de metrou Dristor II, la un butic, să-şi cumpere ţigări. Era cu un prieten şi, dintr-o dată, câţiva inşi s-au luat de amicul părintelui meu”, povesteşte sportivul, printre lacrimi. Din câte se pare, atacatorii, care, susţin martori, păreau sub influenţa substanţelor etnobotanice, l-au lovit pe unul dintre amicii tatălui lui Nicola Vasile, după ce respectivul refuzase să le dea o ţigară. Vasile senior a încercat să răspundă, dar a fost luat la bătaie. ”L-au călcat în picioare, l-au lovit cu boxuri, ce să mai, nenorocire mare!”, a relatat fotbalistul. Tatăl lui Nicola Vasile a ajuns în comă de gradul 4 la Spitalul ”Bagdasar” din Bucureşti. Doctorii nu au mai putut face nimic, decesul fiind înregistrat luni.
”Poliţia nu-mi spune nimic”
Poliţia nu mi-a dat prea multe amănunte. Din câte ştiu eu, nici nu au operat arestări. La ultima discuţie telefonică avută cu cineva din cadrul Poliţiei, mi s-a zis să mă ocup de înmormântare, atât. Mi-au transmis, de asemenea, că mă vor ţine la curent. I-am întrebat informaţii suplimentare, dar nu au putut să-mi spună, de exemplu, dacă acest scandal a fost generat de ceva sau nu”, a acuzat încercatul fotbalist Nicola Vasile.
Prietenul tatălui: ”Nu-mi amintesc nimic”
Din dorinţa de a afla motivul pentru care tatăl său a fost omorât în bătaie, fotbalistul Sportului l-a chestionat şi pe amicul tatălui său: ”L-am întrebat ce s-a întâmplat, pentru că pe el l-au lovit primul, dar mi-a explicat că nu-şi aminteşte nimic. Mi-a spus că mergea pe stradă şi vorbea la telefon, moment în care a fost lovit de două ori în cap şi a căzut. Din acel moment nu mai ştie nimic”.
Era în litigiu cu clubul
Nicola Vasile (27 de ani), originar din Buzău, a făcut junioratul la Sportul, fiind coleg de generaţie cu Dacian Varga şi Costin Curelea. În total, a strâns 25 de meciuri (nici un gol) în Liga I şi 82 de meciuri (3 goluri) în Liga II. În acest moment, Nicola se află în litigiu cu echipa patronată de Vasile Şiman, motiv pentru care evoluează la Sportul II, în liga a treia! El se judecă pentru a-şi recupera datoriile de la patron, dar şi pentru a deveni liber de contract.
Citeşte şi:
Vasile Nicola, ajutat cu bani de colegi şi antrenori
Poliţia ar fi prins doi dintre suspecţi în cazul uciderii tatălui lui Nicola Vasile