După ce şi-a agăţat ghetele-n cui, Mircea Sandu îndeplinea, concomitent, funcţii administrative atât la Federaţia Română de Fotbal, cât şi la clubul Sportul Studenţesc. În această dublă calitate, “Naşu” se simţea ca peştele în apă, organizând cu angajaţii grupării studenţeşti, mai ales, numeroase petreceri.

“Mircea Sandu este cel mai mare organizator de petreceri pe care l-am cunoscut. Ætia să ne strângă pe toţi la chefuri, avea darul ăsta. La Sportul, unde deţinea o funcţie administrativă, după ce s-a lăsat de fotbal, îi chema pe angajaţi la sediul de pe strada Moxa, la sfârşitul zilei, şi dădea un şpriţ şi o masă. Era un petrecăreţ, îi plăcea să se distreze!”, a rememorat, pentru Libertatea, Sorin Răducanu (48 de ani).

Le cerea angajaţilor să-i pupe mâinile

Fostul fotbalist, care a activat o perioadă şi ca ospătar în Palma de Mallorca, a adăugat: “Sandu e un tip căruia îi place să i se cânte-n strună. La şpriţuri, întindea mâinile şi le zicea angajaţilor: «Hai, pupaţi mâinile “Naşului”, că o să fac să fie bine pentru toată lumea »”. După ce Mircea Sandu s-a vindecat de cancer, Răducanu are un mesaj pentru starostele FRF în memoria vremurilor de odinioară: “Naşule, hai la un şpriţ ca pe vremuri!”.

Ascultă Gabi Luncă

“Sandu adoră un grătar sau o muzică de pahar cu Romica Puceanu sau cu Gabi Luncă (foto). Avea o capacitate de recuperare formidabilă după petreceri. Eu şi aloeii eram moroei trei zile după chef, dar el, după o oră de somn, era fresh”, îl caracteriza pe şeful FRF Ilie “Galerie” Mălureanu, un apropiat al lui Mircea Sandu din perioada Sportul şi omul care i-a dat porecla “Naşu”.

Urmărește-ne pe Google News