Spre deosebire de alte familii, unde copiii urmează meseriile părinților lor, în familia arbitrului Petrișor David lucrurile stau exact invers! Poreclit Iohannis, datorită asemănării cu președintele României, ”fluierașul” Petrișor David (51 de ani) este un caz aparte în fotbalul românesc, el obținând licența de arbitru abia la vârsta de 46 de ani, inspirat de cariera fiului său.

Sosia președintelui Iohannis: ”Voi recupera timpul pierdut”

”L-am însoțit pe fiul meu, Cristian David, de când avea vârsta de 10 ani la antrenamentele și meciurile sale de fotbal, iar apoi mai târziu, când a împinit vârsta de 15 ani, la cursurile școlii de arbitru. La 18 ani, a renunțat la a mai juca fotbal și s-a dedicat în totalitate arbitrajului. I-am fost alături încercând să îi asigur pe lângă o pregătire fizică și teoretică cât mai bună și cele mai bune condiții de pregătire și profesori. I-am filmat jocurile importante și am lucrat cu foarte mulți foști mari arbitri, actualmente observatori de arbitri, precum Dan Petrescu, Carol Giurgia, Cornel Fecioru și Florin Chivulete, pe care eu îl consider un pedagog excelent și un bun teoretician. Domnul Chivulete ne-a sprijinit foarte mult după ce a văzut prestațiile fiului meu și implicarea mea ca părinte pentru a îi îmbunătății prestațiile. Cu susținerea lui, am intrat în corpul de observatori ai Asociației Municipale de Fotbal București, după ce în anul 2010 fiul meu a promovat ca arbitru de liga a treia. Văzând cât de mult mă pasionează arbitrajul, în anul 2013 Florin Chivulete m-a înscris la cursurile școlii de arbitri și astfel am ajuns să arbitrez la jocurile de old-boys din cadrul Asociației Municipale de Fotbal iar în 2016 am obținut Categoria 1. Deși vârsta la care am descoperit plăcerea de a arbitra era destul de mare, promit că voi recupera timpul pierdut arbitrând cât mai mult și oriunde voi fi solicitat în competiții pentru copii, pe fotbal pe teren redus sau în meciuri old boys”, a arătat Petrișor David, care este arbitru în cadrul competiției ”Liga Prieteniei”.