Soțiile fotbaliștilor se antrenează din greu la sală ca să arate trăznet. Gabriela și Ana, soțiile jucătorilor de fotbal Mihai Pintili (FCSB) şi Paul Pîrvulescu (SKN St Palten), parcurg împreună un program intens de antrenamente, sub comanda cunoscutului antrenor de fitness Alexander Florescu.
Fetele merg de 3-4 ori pe săptămână la sală fiind foarte mulțumite de cum decurge planul lor de tonifiere.
Soțiile fotbaliștilor se antrenează din greu la sală ca să arate trăznet: Killer Body Workout
”Ana și Gabriela au reușit într-un timp foarte scurt să slăbească și să se tonifice datorită programului de antrenamente sportive pe care l-am gândit pentru ele împreună cu un plan de nutriție bine definit. Astfel, fără a recurge la alte tratamente de remodelare corporală sau intervenții chirurgicale, fetele au obținut prin perseverență ceea ce și-au dorit: sport intens pentru o detoxificare maximă, o piele fermă și celulita distrusă. Ele au reușit aceste rezultate pentru că au avut voință, ambiție și dorința de a schimba ceva în stilul de viață. Gabriela și Ana au urmat programul special numit Killer Body Workout, conceput de mine pentru toți cei care vor să obțină rezultate vizibile”, a arătat Alexander Florescu de la Futura Gym.
”De-a lungul timpului, amândouă am lucrat cu mulți antrenori însă cu Alexander am fost de la început pe aceeași lungime de undă pentru că a știut cum să ne motiveze, cum să ne facă să venim cu plăcere la sală. Suntem foarte bucuroase că l-am descoperit și l-am recomandat și prietenelor noastre”, a arătat Ana Pîrvulescu Gheorghe.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/06/18869735_10154722383000669_1844592782_o-1-620x577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/06/18902837_10154722385540669_1836229034_n-620x618.jpg)
Programele lui Alexander, care și-a descoperit pasiunea pentru sport în copilărie, practicând tenis de performanță timp de 12 ani, se bazeaza foarte mult pe antrenamente funcționale de grup care să motiveze și să ambiționeze și mai mult prin antrenarea tuturor grupelor musculare și obținerea rezultatelor vizibile într-un timp cît mai scurt. În acelasi timp, Alexander mizează foarte mult și pe necesitatea antrenamentelor individualizate mixate cu programe de nutriție (dezvoltate chiar de el) pentru echilibrarea stilului de viață și adaptarea întregului program la metabolismul fiecăruia.
În ce țară a fost implementat pentru prima dată votul electronic la scară națională?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara cu cei mai puțini locuitori care organizează alegeri democratice?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
De ce este semnificativă Magna Carta (1215) pentru evoluția sistemelor electorale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Existau proceduri electorale pentru poziții religioase în vechiul Egipt?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_2304f59afab6972edf6c32e0d1649703.jpg)
Unica.ro
„Așa ai ajuns cine ai ajuns! Că te-am luat cu câteva clase... Nici ca măturător nu puteai să te angajezi” Anamaria Prodan, replică dură pentru Laurenţiu Reghecampf. Dezvăluirile EXCLUSIVE făcute de celebra impresară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b24713fd6c72574229e176cb78695b1c.jpg)
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f4310f46da472ccd7edb6fdd89201ef.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
S-a aflat de ce a murit Bogdan Teodorescu. Andreea Berecleanu își plânge prietenul de suflet și a publicat imagini rare din viețile lor de familie: "Este o mare suferință"
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e419e4442ec073dd6f481d8a1bb1f285.png)
Adevarul.ro
Explicația simplă a războiului vamal al lui Trump. Economist: „De ce un litru de benzină în SUA este 3,82 de lei, iar în România – 7,24 de lei?”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3fca916d678d87f448dbb90f1acde504.jpg)
Elle.ro
Sorana Cîrstea, imagini de vis din vacanța din Veneția petrecută alături de iubitul ei, Alexandru Ion Țiriac. Cum a fost surprinsă sportiva. FOTO
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8cfd7f0fc83ab1c1b9af426be21f8926.png)
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a9aad010eb15984a4cfc7fcd3c3e5702.jpg)
Observatornews.ro
Interlopul Vali Spaidăr şi alţi 3 urmăriţi internaţional, aduşi în ţară. Erau fugiţi în Cehia, Portugalia, Spania şi Germania
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_95a2aabec3718c9a8a835aae844d9715.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis