În biroul patronului lui FC Argeş, Cornel Penescu, s-a găsit un suport de memorie pe care era scris “Şpagă CG” şi care ar evidenţia că omul de afaceri argeşean i-ar fi dat mită şefului CCA, Constantin Gheorghe, încă din 2007.
“Prin Ordonanţa nr. 97/P/2009 emisă tot la data de 13.4.2009, ora 22.00, Serviciul Teritorial Piteşti al DNA a dispus extinderea cercetărilor penale desfăşurate în cauză împotriva numiţilor Penescu Cornel (P.C.) şi Constantin Gheorghe (C.G.) şi pentru fapta din luna septembrie 2007, când, se reţine dintr-un suport de memorie, descoperit cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la sediul SC PIC SA, în biroul lui Penescu, inscripţionat «Şpagă CG», P.C. i-a remis inculpatului C.G. o mare sumă de bani în bancnote de 50 lei, introduse într-un plic alb”, se precizează în actele întocmite de Tribunalul Argeş, privind arestarea acestora.
Atenţii de 290.000 de lei
Dovezile arată că Penescu i-ar fi dat preşedintelui CCA, în două tranşe, suma de 290.000 de lei, pentru ca acesta să delege arbitri “prieteni” şi să-l promoveze în Lotul A pe protejatul acestuia, Mihăiţă Ianovschi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
FANATIK.RO
Patru zodii care au noroc în ultimele zile din septembrie. Bani mulți, măriri de salariu și relocări în străinătate
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care dau de bani pe final de an. Cuadratura financiară le schimbă viața pentru totdeauna
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturia vatmanului implicat în accidentul în care murit un angajat SPP: "Mama plânge întruna. Nu am avut nicio șansă să îl evit"
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct