SPANIA – MAROC 2-2
LIVETEXT, AICI
CLASAMENTELE GRUPELOR, AICI.
Spania a câştigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia şi va juca în optimi cu selecţionata ţării gazdă, după ce a obţinut dramatic un rezultat egalitate, 2-2 (1-1), cu Marocul, luni seara, la Kaliningrad.
Fosta campioană mondială a evitat cu mare şansă o înfrângere surprinzătoare, egalând în prelungiri, după ce a fost condusă de două ori. Khalid Boutaib (14), En Nesyri (81) au marcat pentru marocani, în timp ce golurile spaniolilor au fost reuşite de Isco (19) şi Iago Aspas (90+1).
Spania a câştigat grupa după ce Portugalia a fost egalată de Iran în prelungiri (1-1), ”La Roja” având avantajul numărului mai mare de goluri marcate, la egalitate de puncte şi de golaveraj.
Echipa lui Fernando Hierro a început la cârma jocului, cum era de aşteptat, iar Isco (4) a centrat periculos în faţa porţii, dar mingea a fost reţinută de portar. Iniesta (11) nu a ajuns la o minge trimisă înapoi de Silva în careu, după care ”Leii din Atlas” au dat lovitura pe contraatac, prin Boutaib (14), care a scăpat singur spre poartă după o neînţelegere Iniesta şi Ramos.
Spania a egalat în min. 19, prin Isco, după o acţiune a lui Iniesta, care a combinat cu Diego Costa. Ibericii au mai avut o oportunitate, dar El Kajoui a reţinut mingea trimisă cu capul de Pique (23).
Marocanii puteau trece din nou în avantaj prin acelaşi Boutaib (25), care a scăpat din nou singur cu De Gea, dar a fost blocat excelent de portar.
Spania a continuat că construiască, dar fără prea multe reuşite, Silva (27) a ratat şutul din careu, Busquets (37) a trimis cu capul peste poartă, iar Diego Costa nu a ajuns la mingea centrată de Iniesta în faţa porţii (45+2.
La reluare, africanii au continuat să fie foarte periculoşi, dar N. Amrabat (55) a şutat direct în vinclu de la 20 de metri. Şansa le-a surâs apoi marocanilor (62), când Saiss a respins de pe linia porţii lovitura de cap a lui Isco. Pique (63) a trimis cu capul puţin pe lângă ţintă.
Echipa antrenată de Herve Renard a trecut din nou la conducere (81), când noul-intrat En Nesyri a reluat splendid cu capul, de lângă Ramos, la cornerul lui Fajr.
Asensio (87) a ratat egalarea, după ce a trimis cu capul la colţul scurt, dar pe lângă ţintă.
Spania a reuşit să marcheze golul al doilea în min. 90+1, prin Aspas, care a reluat cu călcâiul centrarea lui Dani Carvajal. Iniţial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după consultarea reluărilor video (VAR).
Echipele:
SPANIA: De Gea – Carvajal, Pique, S. Ramos, Alba – Busquets, Alcantara (74 Asensio) – D. Silva (84 Rodrigo), Iniesta, Isco – D. Costa (74 Aspas)
MAROC: Munir – Dirar, Da Costa, Saiss, Hakimi – El Ahmadi, Boussoufa – Amrabat, Belhanda (64 Fayr), Ziyech (84 Bouhaddouz) – Boutaib (74 En-Nesyri)
Echipele probabile
SPANIA: De Gea – Carvajal, S. Ramos, Gerard Pique, J. Alba – Koke, T. Alcantara, Isco, D.Silva – Diego Costa, Iago Aspas.
MAROC: El Kajoui – Hakimi, Saiss, Benatia, H. Mendyl – K. El Ahmadi, Ziyach, Boussoufa, Belhanda- N. Amrabat, Boutaib
Spania vrea neapărat locul 1 în Grupa B, dar, momentan, este la egalitate cu Portugalia. Cele două formații iberice au același număr de puncte, același golaveraj, iar în clasamentul „cumințeniei”, Spania are avantajul că a încasat un singur cartonaș galben, în timp ce portughezii au două.
Spania – Maroc, în Grupa B a Campionatului Mondial . „Leii din Atlas” au bătut doar în ultima etapă
Rivalii au și un meci mult mai greu, cu Iran, care mai trage speranțe într-o calificare miraculoasă. Ca să nu se ajungă la o eventuală tragere la sorți a locurilor în grupă, Spania vrea să-i dea cât mai multe goluri Marocului.
Africanii au doar două victorii la turneele finale ale Cupei Mondiale, ambele venite în ultima etapă din grupă, când calificarea era departe: 3-1 cu Portugalia, în 1986, și 3-0 cu Scoția, în 1998.
E semn că ”leii din Atlas” țin la mândria lor și a țării.
CITEȘTE ȘI:
UPDATE. Clasamentul golgheterilor de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018. Kane, noul lider
Topul gafelor comentatorilor TVR la Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018: ”Japonia, Țara Soarelui Apune!”