În fiecare an, o mulțime de vedete asistă la fazele finale ale Wimbledon, iar meciul Simonei Halep nu a făcut excepție.
David Beckham, legendarul fotbalist englez, a fost fotografiat în lojă alături de mama sa. Lângă fostul jucător s-a aşezat miliardarul britanic Richard Branson.
De asemenea, au mai fost văzuți la meci și fostul premier al Marii Britanii, John Major, fotbalistul Virgil van Dijk și cântărețul britanic Cliff Richard.
În lojă a fost prezentă și Claire Foy, actrița din serialul „The Crown”. Foy a obținut Globul de Aur în 2017 pentru cea mai bună actriță de televiziune într-un serial dramatic pentru rolul Elisabeta a II-a.
Citește și: Când joacă Simona Halep finala la Wimbledon
După meciul de astăzi, Simona Halep a devenit prima jucătoare din România care ajunge în finala de la Wimbledon.
Foto: EPA