Meditatii la limba engleza de la trei ani. ,,A inceput fotbalul de mic. L-am crescut intr-un mediu sportiv, eu jucam fotbal, iar mama lui era profesoara de educatie fizica. Dintre toate lucrurile, i-a placut cel mai mult mingea. Fiind singurul nostru copil, mi-am dorit enorm sa-l fac fotbalist si uite ca am reusit. Ba chiar pot sa ma laud ca am anticipat de multa vreme viitorul lui. Am fost sigur ca va ajunge sa joace in strainatate, la o echipa mare, si l-am dat de la trei ani la meditatii la limba engleza,,.
Nu bea, nu fumeaza. ,,L-am dat apoi la Liceul de Fotbal din Bacau si l-am tinut din scurt. N-a apucat sa puna gura pe alcool sau sa traga din vreo tigara. Si nici n-a facut-o pana azi. Nu mi-a facut nici un necaz in tot acest timp. Devenise un baiat bine cladit, cu calitati tehnice excelente si cu o mare capacitate de efort. Tocmai de aceea nu a avut nici o accidentare pana acum! L-a impresionat apoi pana si pe exigentul Halagian, care l-a promovat in prima echipa, in 1999, cand Vlad tocmai implinise 18 ani,,.
A cochetat cu Real Madrid. ,,In urma cu trei ani, Vladut a fost doua saptamani intr-un stagiu de pregatire la Real Madrid. Ii convinsese de calitatile lui pe spanioli, insa, din pacate, toti oamenii din conducerea ibericilor se aflau cu echipa la CM al cluburilor. Intr-o sambata Vladut a venit acasa, iar duminica primeam deja un fax cu oferta de transfer a Realului. Timpul a fost prea scurt si nu s-a finalizat nimic. Ca sa se prezinte cat mai bine, a invatat limba spaniola intr-un timp record: o luna,,.
Familie de dinamovisti. ,,Din copilarie, am fost dinamovist. Eram elev de liceu, in ‘59, cand am fost la un meci Bacau – Dinamo. Tricourile bucurestenilor, de un alb imaculat, m-au impresionat. De atunci, am ramas suporterul lor. Chiar daca mai tarziu, in ‘74, am avut de tras dupa un meci cu Dinamo. Noi eram la retrogradare daca nu bateam, ne-a dezavantajat arbitrul, a iesit o bataie formidabila. Doar Dembrovschi, de la Bacau, si Lucescu, de la ei, nu s-au bagat. Sapte fotbalisti bacauani, intre care si eu, au primit suspendari de un an sau doi ani. Eu am stat pana la urma 12 luni. Cand s-a transferat la Dinamo, am fost cu Vladut la Bucuresti sa fiu la negocierea contractului. Sunt prieten bun cu Cornel Dinu, cu care am fost coleg in formatia care a castigat Campionatul Universitar in ‘72, la Constanta. Juca si Mircea Sandu in acea echipa,,.
,,Du-te la teatru, la film, la opera, fa-ti prietene,,. ,,Cand a plecat la Bucuresti, i-am zis sa se duca la teatru, la film, la opera, sa cunoasca lumea. Stiu ca a fost cu Ileana Lazariuc, acum are mai multe prietene cu care vorbeste, mai multe cunostinte. Si prin Bacau cand ajunge, iese mereu la un suc cu cineva,,.
Puncte forte, puncte slabe. ,,Ii dau mereu sfaturi. Acum i-am spus doar atat: ,,Sanatate si sa nu te intorci prea curand acasa!,,. Glumesc, ca mi-e deja dor de el! Altfel, are un picior stang devastator si multa inteligenta in joc. Ca minusuri, trece lipsa de forta, dar la Ajax nu-mi fac probleme. Ii vor creste muschi. Si cu capul, poate sa dea mai bine. Cel mai mult ii place sa joace in spatele varfurilor,,.
Il imprumuta parintii cu bani. ,,Nu i-am cerut niciodata bani sau altceva. Avem salariile noastre, apartamentul nostru aici, in Bacau. Mai mult, noi l-am mai imprumutat. Nu castiga la Dinamo nici jumatate din cat s-a mai scris. Are 25.000 $ pe an. Sta cu chirie destul de piperata, in Bucuresti, dar mai are inca datorii pe la antrenorii de la juniori si de la loturile nationale,,.
Ajax il urmareste din vara. ,,Directorul lor sportiv il urmareste din vara, a fost dupa el la mai multe jocuri ale dinamovistilor. Daca Ajax decide sa-l ia, ar fi un mare pas pentru Vladut. E si ridicol sa ma gandesc ca olandezii l-ar lua ca sa-l bage titular. Eu cred ca-i trebuie un an ca sa se obisnuiasca cu viata de acolo. Abia apoi poate sa faca nas,,.

 
 

Urmărește-ne pe Google News