UPDATE: Comisia de Apel a Administraţiei de licenţiere a FRF a analizat marți memoriul clubului Dinamo, care a contestat retragerea licenţei pentru sezonul 2014/2015 al Ligii Europa şi a amânat pentru miercuri pronunțarea unei decizii în acest caz.
Dinamo a atacat cu apel decizia Comisiei de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal de a retrage licenţa alb-roşiilor pentru Europa League. Comisia federală a luat această hotărâre ca urmare a cererii depuse de oficialii din ”Ştefan cel Mare” la Tribunalul Bucureşti, prin care au solicitat insolvenţa clubului.
Comisia de Apel va lua în discuţie contestaţia lui Dinamo începând cu ora 16:00. Imediat după pronunţarea membrilor comisiei, FRF va trimite la UEFA lista completă cu echipele care vor reprezenta România în cupele europene în sezonul viitor. Dacă vor pierde la Apel, oficialii dinamovişti iau în calcul o contestaţie la TAS.
În cazul în care Dinamo nu primeşte licenţa pentru Europa, CFR Cluj va evolua în preliminariile Europa League.
De asemenea, joi, Dinamo va afla, la Tribunalul Bucureşti, dacă îi va fi acceptat dosarul, depus pe 14 mai, prin care acționarul Ionuț Negoiță a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Conform legislaţiei UEFA, un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvenţă. UEFA permite înscrierea cluburilor în competiţiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.