Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a venit cu o veste care îl va umple de bucurie pe Mihai Stoica. Fostul manager al roş-albaştrilor ar putea ajunge, în curând, acasă.
Judecarea contestaţiei înaintate de MM pentru anularea pedepsei se va judeca pe 23 mai, iar Reghe este optimist:
„Meme are proces pe 23 mai, în ziua meciului din finala Cupei României. Ce trebuia să apară în Monitorul Oficial a apărut. Sper să se analizeze mai bine cazul lui şi, dacă lucrurile vor fi cum ştim noi, Meme va fi cât de curând lângă noi. Măcar să fie liber, că funcţie îi găsim. Dacă nu se poate manager general, o să fie prietenul meu sau al lui Gigi Becali.”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.
Mihai Stoica a formulat o cerere de schimbare a regimului de executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni din dosarul transferurilor, în prezent acesta având regim închis. Pe 25 aprilie, completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti a declarat contestaţia în anulare a lui Mihai Stoica ca fiind admisibilă în principiu şi a amânat judecarea cauzei pentru 23 mai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News