Mai mulți experți au vorbit despre primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, printre care și Greg Garber, jurnalist american care lucrează la ESPN.

Reputatul ziarist în vârstă de 59 de ani crede că Simona Halep (4 WTA) va triumfa la Australian Open, competiție care va avea loc între 16 și 29 ianuarie la Melbourne.

„Simona Halep va câştiga Australian Open. E timpul ei să spargă gheaţa! Autralianul Darren Cahill o va ajuta să triumfe pentru prima oară într-un turneu de Grand Slam”, a decretat Greg Garber.

Greg Garber a fost însă singurul care a dat-o pe Simona Halep drept câștigătoare la Australian Open, ceilalți experți mizând fie pe americanca Serena Williams (2 WTA), fie pe ocupanta primului loc în ierarhia feminină, Angelique Kerber (Germania).

Simona Halep s-a oprit în ”sferturi”

Aceasta din urmă este deținătoarea trofeului, Kerber câștigând finala Australian Open 2016, în dauna Serenei Williams.

Sportiva din Statele Unite ale Americii are însă nu mai puțin de șase trofee obținute la Melbourne.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, sportiva originară din Constanța n-a reușit să depășească faza sferturilor de finală la Australian Open. 

Între timp, Simona Halep se acomodează cu suprafața de joc de la Melbourne.

Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
Recomandări
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect

15871472_1805493003049338_8353860292384651202_n 15936918_1806002649665040_6791696046765917958_o

”Îmi doresc să dau tot ce am mai bun în turneu și să petrec momente plăcute pe teren, fără să-mi stabilesc un obiectiv clar înainte. Sunt fericită să joc aici, îmi place să evoluez pe arena Rod Laver. Am amintiri frumoase din acest turneu, deoarece de două ori am atins sferturile de finală. Sper ca anul acesta să mă autodepășesc, dar nu se știe niciodată”, a spus Simona Halep.

Simona Halep va rămâne pe locul 4 în clasamentul WTA înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open. Românca a fost ajutată să-şi păstreze poziţia de canadianca Eugenie Bouchard, ajunsă pe locul 49 în lume. Bouchard a învins-o în optimile turneului de la Sydney pe slovaca Dominika Cibulkova, singura jucătoare care ar fi putut-o depăşi pe Halep în clasamentul mondial înaintea turneului de la Melbourne.

Canadianca s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3. Ca s-o depășească pe româncă, Dominika Cibulkova ar fi avut nevoie să câştige turneul WTA de la Sydney, transmis în direct de Digi Sport în această săptămână.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
FANATIK.RO
Gara singuratică în care nu mai calcă aproape nimeni. A fost renovată recent, dar sub 300 de pasageri au luat trenul de aici, într-un an întreg
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2024. Săgetătorii sunt în formă în multe feluri și starea de bine interioară nu poate fi tulburată așa de ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI