„Doar sportivii care respectă pe deplin Carta Olimpică pot concura. Aceasta înseamnă că, în primul rând, pot concura doar acei sportivi care nu s-au opus misiunii de menținere a păcii prin sprijinirea activă a războiului din Ucraina, iar în al doilea rând, numai acei sportivi care respectă pe deplin Codul mondial antidoping și toate regulile și reglementările antidoping”, a transmis organizația într-un comunicat de presă.
CIO a remarcat că „niciun sportiv nu ar trebui să fie împiedicat să participe la competiții doar din cauza pașaportului său”.
Comitetul Olimpic Rus (ROC) a criticat propunerile, pe care le-au numit „o încercare de a face un pas către sportivi”, dar care, în realitate, sunt, „doi pași în direcția opusă”.
„Suntem în dezacord puternic cu orice restricții, cerințe suplimentare și sancțiuni care se referă la naționalitatea sportivilor noștri și care ne sunt oferite din nou ca o condiție pentru a reveni pe arena internațională”, a spus ROC într-un comunicat.
La câteva zile după ce trupele ruse au invadat Ucraina, CIO a recomandat ca federațiile sportive internaționale să împiedice sportivii ruși și belaruși să concureze.
În același timp, CIO a cerut organizațiilor sportive din întreaga lume să refuze să organizeze evenimente în Rusia și Belarus și să nu afișeze steagurile acestor două țări. Restricțiile au fost menținute și în urma unei reuniuni care a avut loc în decembrie 2022.