Concurența acerbă a transformat alimentația atleților într-o știință exactă, care încearcă să stabilească matematic tipul și cantitatea de hrană ideale pentru practicantul unei anume discipline. Chiar și în aceste condiții însă continuă să existe sportivi care mănâncă ciudat: ciudat de puțin, ciudat de mult sau ciudat de nesănătos, la prima vedere. Ei sunt eroii rândurilor de mai jos.
Laffit Pincay Jr. a mâncat cât o furnică
Laffit Pincay Jr. (71 de ani) este considerat unul dintre mai de succes jochei din istorie. Panamezul era convins că numărul impresionant de victorii obținute de-a lungul carierei (9530) se explică și prin faptul că era mărunțel ca statură și nu cântărea mult. Ca să-și păstreze înălțimea și greutatea (53 kg) ideale, mânca foarte puțin, 600-750 de calorii pe zi. O întâmplare petrecută în timpul unui zbor de lungă durată este edificatoare în acest sens. “Când a fost servită masa, Laffit a luat o singură alună. A rupt-o în jumătate, a molfăit o jumătate cam vreo trei minute, iar cealaltă jumătate a păstrat-o pentru sfârșitul zborului”, a povestit Wayne Lukas, antrenorul jocheului, citat de site-ul bbc.co.uk. Un alt exemplu, oferit chiar de Laffit Pincay Jr.: “Câteodată, când soția mea face prăjituri, iau și eu o bucată, o mestec puțin ca să-i simt gustul, apoi o scuip”.
Usain Bolt a rupt fast-food-ul
Multă lume afirmă că Usain Bolt (32 de ani) este cel mai bun sprinter din istoria atletismului. E și greu să fii de altă părere, pentru jamaican “vorbind” cele 8 medalii de aur olimpice, cele 11 titluri mondiale și numeroase recorduri. Mai puțini sunt însă cei care știu cu ce fel de alimentație a obținut “Fulgerul” aceste performanțe. Ei bine, Bolt a mărturisit că pe durata Jocurilor Olimpice din 2008, de la Beijing, mânca zilnic circa 100 de porții de chicken nuggets! “La început, am mâncat o cutie cu 20 de bucăți, în timpul unui prânz. A doua zi mi-am luat două cutii pentru micul dejun, una pentru prânz și încă două pentru cină. Am comandat chiar și niște cartofi prăjiți și plăcintă de mere”, a povestit sprinterul în autobiografia “Faster Than Lightning” (n.r. – “Mai iute ca fulgerul”).
Joseph Parker se hrănea cu pești vii
Boxerul neozeelandez Joseph Parker (26 de ani) a fost campion mondial al greilor în versiunea WBO din 2016 până în primăvara acestui an, când a pierdut lupta cu britanicul Anthony Joshua. Parker a făcut ceva valuri în mass-media când a explicat pe ce dietă se bazează în pregătirea meciului. În afara faptului că este un mare consumator de produse de patiserie (“la fiecare întoarcere acasă, prima oprire este la o patiserie”), pugilistul a mărturisit că mănâncă pești cruzi, chiar vii de multe ori, tarantule, scorpioni și alte târâtoare! “Odată am rămas paralizat trei zile, după ce am mușcat de cap un pește viu”, a declarat Joseph Parker.
Michael Phelps înghițea zilnic 12.000 de calorii
Sportivul cu cele mai multe medalii câștigate la Jocurile Olimpice este înotătorul Michael Phelps (33 de ani). Cum o fi reușit americanul să dețină recordul în privința medaliilor olimpice de aur (23) și a medaliilor olimpice de aur în probe individuale (13)? Fără îndoială, cu mult talent și cu multe antrenamente. Și mâncând într-o zi cât alții într-o săptămână (circa 12.000 de calorii). Phelps a dezvăluit meniul său zilnic din timpul Olimpiadei din 2008 (Beijing): omletă din cinci ouă, două felii de pâine prăjită, un kilogram de paste, un bol de boabe de porumb, două sandvișuri cu șuncă și brânză, trei prăjturi cu ciocolată și o pizza mare.
Derrick Rose a dat în ulcer de la excesul de bomboane
Baschetbalistul american Derrick Rose (29 de ani) a câștigat două titluri de campion mondial cu naționala țării sale (2010, 2014). Cel mai bun jucător din NBA în 2011 și-a clădit performanțele pe o dietă cu mult, foarte mult zahăr. Atât de mult, încât point guard-ul lui Minnesota Timmberwolves a aflat la un moment dat că a făcut ulcer. Boala a fost consecința faptului că sportivul consuma prea multe bomboane Skittles. Atât de multe, încât firma producătoare i-a instalat un automat de bomboane chiar în vestiar! Dându-și seama că situația e groasă, Rose și-a angajat un bucătar personal, cu ajutorul căruia a scăpat de dependența de dulce.
Lyoto Machida și-a băut urina
Brazilianul Lyoto Machida (40 de ani) a fost deținătorul titlului la categoria semigrea în Ultimate Fighting Championship, campionatul profesionist american de arte marțiale mixte, înainte de a semna cu Bellator MMA, competiția-rivală a UFC. Luptătorul cu 24 de victorii din 32 de meciuri a provocat stupoare când a dezvăluit că își bea urina ca să se mențină sănătos. “Fac asta pentru sănătatea mea. După ce bei și mănânci, organismul nu elimină toate toxinele. Asta se întâmplă doar dacă îți bei urina dimineața. Propria urină îți ajută corpul să se curețe. Am început să fac asta din cauza unei tuse de care nu mai scăpam, deși luasem tot felul de medicamente. Disperat, am apelat la sfatul tatălui meu și el mi-a spus să-mi beau urina”, a declarat Lyoto Machida în 2015, într-un interviu pentru site-ul mixedmartialarts.com.
Poate te interesează și INTERVIU EXCLUSIV/Talida Tolnai, handbalista medaliată cu bronz la Euro 2010, e vânzătoare în Zalău. ”Am fugit de sport, sunt fericită acum!”