Corina Ungureanu
În 2014, fosta gimnastă și-a scos la licitație una dintre cele patru medalii de aur câștigate la Campionatele Europene și Mondiale, pentru a-i ajuta astfel pe locuitorii din localitatea argeșeană Bascov, grav afectați de inundațiile din toamna acelui an.
Piotr Malachowski
În 2016, aruncătorul de disc polonez și-a vândut cu 126.000 de euro medalia de argint câștigată în vara acelui an la Olimpiada de la Rio, pentru a plăti tratamentul unui băiețel de trei ani care avea o tumoare malignă la retină și care și-ar fi pierdut ochiul, dacă nu ar fi fost operat.
Sandra Volker
În 2018, fosta înotătoare germană și-a vândut cele trei medalii cucerite la Olimpiada de la Atlanta din 1996 (una de argint și două de bronz), pentru a evita falimentul personal. În urma licitației, Sandra a obținut suma de 67.500 de euro.
Nikolai Peșalov
În 2009, halterofilul croat de origine bulgară și-a scos la licitație cele două medalii câștigate la Olimpiada de la Sydney din 2000 (aur) și la cea de la Atena din 2004 (bronz), pentru a-și putea întreține familia, serios afectată de criza economică mondială.
Olga Korbut
În 2017, fosta gimnastă sovietică și-a vândut la licitație cele trei medalii de aur câștigate la Olimpiada de la München din 1972, pentru a depăși probleme financiare. Olga a obținut astfel suma de 217.000 de euro.
Gal Fridman
În 2018, fostul windsurfer israelian, singurul campion olimpic din istoria țării sale, a anunțat că își vinde medalia de aur câștigată la Olimpiada de la Atena din 2004, motivând că are mare nevoie de bani.
Vladimir Kliciko
În 2012, fostul boxer ucrainean și-a vândut în scop caritabil medalia de aur câștigată la Olimpiada de la Atlanta din 1996. În urma licitației, Vladimir a încasat suma de 1.000.000 de de dolari, pe care a donat-o fundației ”Frații Kliciko”, care asigură echipament și alte mijloace materiale taberelor sportive pentru copiii de excepție.
Mark Wells
În 2010, fostul hocheist american și-a vândut medalia de aur câștigată la Olimpiada de la Moscova din 1980, pentru a face rost de banii necesari unei intervenții chirurgicale la coloana vertebrală. Mark a încasat 40.000 de dolari, noul proprietar vânzând-o mai târziu cu suma 310.700 de dolari.
Anthony Ervin
În 2004, fostul înotător american și-a vândut pe internet medalia de aur câștigată la Olimpiada de la Sydney din 2000, donând suma primită victimelor cutremurului care se produsese recent în zona Oceanului Indian.
Otylia Jedrzejczak
În 2004, fosta înotătoare poloneză și-a vândut medalia de aur câștiată la Olimpiada de la Atena din vara acelui an, contra sumei de 80.000 de dolari. Otilia a donat banii unei organizații non-guvernamentale, care are ca obiect de activitate combaterea leucemiei la copii.