Foștii șefi ai fotbalului românesc, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, au dat, în sfârșit, declarații de inculpați în fața judecătorilor care se ocupă de dosarul penal referitor la dezafilierea Universității Craiova. Caz declanșat în 2011.
Povestea este cunoscută și arhicunoscută. Comitetul Executiv al FRF a dezafiliat echipa din Bănie, după ce Adrian Mititelu a contestat în instanță decizia Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor L.P.F, potrivit căreia SC Fotbal Club U Craiova SA trebuia să-i plătească lui Victor Pițurcă despăgubiri de aproximativ 7.000.000 euro. Conflictul a început după ce Mititelu l-a suspendat pe Pițurcă din funcția de antrenor.
Pe 2 iulie 2015, după patru ani de la începutul procesului, fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, și fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, au fost întrebați de sănătate de magistrați.
Mai mult, pentru Mircea Sandu este prima declarație pe care a dat-o de la începutul urmării penale. „Nașul” nu a dat cu subsemnatul la DNA, ci doar Mitică.
”Mă consider nevinovat de faptele ce mi se impută, nu am comis nicio faptă reținută în faza de urmărire penală”, precizează Sandu în debutul declaraţiei.
Dă vina pe juristul FRF
Mircea Sandu susţine că decizia dezafilierii a fost luată în baza referatului făcut de juristul FRF, Adrian Stângaciu. „Niciodată în 24 de ani, nu am adresat o rugăminte către un membru al Comitetului Executiv și nici Adunării Generale să voteze cum îi dictez eu”, a mai scris fostul boss de la Casa Fotbalului.
„Nu cunosc de ce a fost pusă în executare hotărârea de excludere a provizorie înainte de a fi semnată, motivată şi comunicată clubului, atribuţia fiind a consilierului juridic. Cred că nici nu este prevăzută în statutul FRF”, a mai încercat Mircea Sandu să-l afunde pe juristul Adrian Stângaciu.
„În obţinerea soluţiei de excludere provizorie a SC FC Fotbal Club Universitatea Craiova SA dată de Comitetul Executiv la data de 20.07.2011 nu am avut niciun beneficiu material. Cu privire la alte persoane nu cunosc acest aspect”, a mai declarat Mircea Sandu.
„În timpul şedintei nu am observat ca inculpatul Dumitru Dragomir să fi exercitat vreo influenţă asupra membrilor Comitetului Executiv în ceea ce priveşte soluţia. Nu am auzit de la vreo persoană că Dumitru Dragomir l-ar fi presat în vreun fel să voteze într-un anumit fel”, aşa şi-a încheiat apărarea Mircea Sandu, după o oră de audieri.
”Pentru că eram îl mai puneam la punct pe inculpatul Mircea Sandu”
La rândul său, Dumitru Dragomir, a încercat să se dezică de decizia Comitetului Executiv al FRF, deşi a votat pentru dezafilierea Craiovei. „Eu eram membru onorific al Comitetului Executiv al FRF, fără nicio atribuţie în cadrul Federaţiei şi nu aveam tangenţă cu procedurile care trebuie făcute în cadrul şedinţelor Comitetului Executiv şi Adunării Generale”, a precizat fostul şef al Ligii, care spune că vota ceea ce îi spuneau avocaţii LPF.
Dragomir susţine că îl va aduce ca martor la proces pe avocatul Dan Idiţa, care i-a spus că Adrian Mititelu a încălcat regulamentele şi nu s-a adresat la TAS pentru a forţa FRF să ia o măsură, pentru ca ulterior să ceară bani FRF.
„Pentru că eram îl mai puneam la punct pe inculpatul Mircea Sandu, în sensul că eram mai tumultos pentru a-mi apăra liga şi nu aveam relaţii prea apropiate. Mircea Sandu nu a încălcat niciodată regulamentul. Am tras această concluzie pentru că îmi câştiga toate procesele prin instanţă, pentru că avea jurişti meticuloşi.
Mircea Sandu era considerat de membrii Comitetului Executiv un om sever, nu ne băga în seamă datorită funcţiilor pe care le avea şi pe plan internaţional în domeniul fotbalului, dar respecta legea”, a mai declarat Dumitru Dragomir.